(FOTO) Cum arată și cât au costat arenele pe care se va desfășura Olimpiada de la Soci

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Olimpiada de Iarnă de la Soci, ce va începe peste doar trei zile, este de departe cel mai scump eveniment sportiv organizat vreodată. Aproximativ 56 de miliarde de euro au cheltuit rușii pentru a organiza proiectul de suflet al Președintelui Vladimir Putin.

Mai jos, independent.md vă prezintă arenele pe care se vor desfășura competițiile de la Olimpiada rusă, pentru construcția cărora s-a cheltuit în jurul unui miliard de dolari.

1. Fisht Olympic Stadium, 603 milioane de dolari

Sochi-Winter-Olympics-2014-first-look-at-the-Fisht-Olympic-Stadium-by-Populous-415943-xl

De departe cea mai grandioasă construcție de la Soci e Stadionul Olimpic, care va găzdui festivitățile de deschidere și închidere ale competiției. Este construită sub forma unor ouă ”Faberge”, acoperisul e din  policarbonat, iar la construcția stadionului s-au consumat peste 8 mii tone de oțel. Capacitatea pentru Olimpiadă este de 40 de mii de locuri, dar la meciurile de fotbal Fisht Arena va putea găzdui până la 47 de mii de spectatori.

Arena va deveni și locul în care naționala rusă își va juca meciurile de acasă în cadrul preliminariilor pentru EURO 2016. Stadionul va găzdui și meciuri din cadrul Campionatului Mondial de Fotbal din 2018, găzduit tot de ruși.

2. Bolshoy Ice Dome, 181 milioane de dolari

Ice-Dome-Bolshoy-by-SIC-Mostovik-09

Pe arena care poate găzdui până la 12 mii de spectatori se vor desfășura cele mai interesante partide de hockey ale turneului, precum și marea finală.

3.  Iceberg Skating  Palace, 44 milioane de dolari

Sochi-2014---Iceberg-Skating-Palace-01_hd

În această bijuterie arhitecturală se vor desfășura competițiile de patinaj artistic și short track. 12 mii de spectatori este capacitatea maximă a arenei.

4. Adler Arena Skating Center, 33 milioane de dolari

Adler-Arena-Skating-Center-02_hd

Locul în care se vor desfășura competițiile de patinaj viteză poate găzdui până la 8 mii de spectatori.

5. Shayba Arena, 27 milioane de dolari

Shayba-arena-03_hd

Aici își vor desfășura antrenamentele naționalale de hockey, dar se vor desfășura și meciurile din același sport la competiția paralimpică. Poate găzdui 7 mii de spectatori și va fi demontată după încheierea Olimpiadei.

6. Ice Cube Curling Center, 14 milioane de dolari

4336-640

Este și această o arenă ce poate fi demontată și relocată. Aici se vor desfășura competițiile de Curling, la care pot asista maximum 3 mii de oameni.

Independent.md vă va oferi în următoarele zile precum și pe tot parcursul JO toate detaliile și informațiile celei mai importante competiții sportive ale anului. Pentru a fi la curent cu ultimele știri despre Olimpiadă este suficient să accesați tagul JO Soci 2014.

 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...