(FOTO) Copiii fostului ministru al Agriculturii, Vasile Bumacov, cu imobile de lux

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, are acum litigii în instanţe pentru faptele pe care le-ar fi comis în timpul exercitării mandatului de ministru, adică în anii 2011-2014. El a dat în judecată Comisia Naţională de Integritate. Comisia a constatat că Vasile Bumacov a admis un conflict de interese atunci când o firmă condusă de fiul său şi administrată de ginerele său ar fi beneficiat de un credit preferenţial de circa 30 de mii de euro, prin intermediul unei instituţii subordonate Ministerului Agriculturii. Vasile Bumacov susţine că aceste acuzaţii ar fi o comandă politică, scrie moldovacurata.md. într-o investigație.

Credit pentru copiii ministrului

Fiul lui Vasile Bumacov, Vitalie, este fondatorul firmei „Divib Media”. Printre domeniile de activitate ale acestei companii sunt cultivarea strugurilor şi fabricarea vinului. Afacerea este administrată de ginerele fostului ministru.

Vitalie Bumacov a beneficiat de un credit în valoare de circa 30 de mii de euro pentru a-şi dezvolta afacerea, oferit în cadrul proiectului investiţional „Filiera Vinului” finanţat de Banca Europeană de Investiţii (BEI).

Programul „Filiera Vinului” nu este străin pentru familia Bumacov. Acesta este implementat şi monitorizat prin intermediul Unităţii Consolidate pentru Implementarea şi Monitorizarea Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol (UCIMPRSVV), instituţie subordonată Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.

În cadrul Unităţii Consolidate nora fostului ministru a fost angajată în anul 2012 în calitate de manager-administrativ. Deși nu a participat la concursul de angajare a nurorii sale, Bumacov ar fi încălcat regimul juridic al conflictului de interese în procesul de selectare a beneficiarilor de credite preferenţiale.

Copiii fostului ministru au locuinţe lângă casa lor părintească. Imobilele membrilor familiei Bumacov se află într-o zonă liniştită din sectorul Râşcani al capitalei, mai exact în zona Universităţii Agrare.

Casa lui Vasile Bumacov

Casa lui Vasile Bumacov

„Fostul ministru trăieşte de mai mulţi ani în această casă, să fie vreo douăzeci de ani, însă casa galbenă de alături este a fiului său, Vitalie. El a cumpărat-o cu vreo opt ani în urmă”, ne-a spus un vecin al familiei Bumacov, care a preferat să nu-şi dezvăluie identitatea.

casa-vitalie

Casa feciorului Vitalie

La câteva străzi mai la vale găsim un alt imobil luxos care atrage atenţia trecătorilor. Deşi casa impunătoare are şi gard şi poartă, la Întreprinderea de Stat “„adastru” ea nu este înregistrată ca imobil, ci ca teren pentru construcţii. Terenul i-a fost donat Dianei Prisăcaru anul trecut când aceasta avea 25 de ani. Alături, este un teren de aproape 6 ari, şi el proprietate a familiei Bumacov. Terenul aparţine soţiei fostului ministru, Ludmilei Bumacov, care activează în domeniul public, fiind în prezent şefa Secţiei reglementare şi strategii din cadrul Agenţiei Medicamentului.

casa-Diana

Casa fiicei sale, Diana

Întreaga investigație poată fi citită pe moldovacurata.md.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...