(FOTO) Avionul cu care Shor a părăsit Moldova, același care-i aduce oaspeți lui Plahotniuc

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Aeronava cu care controversatul om de afaceri Ilan Shor, care figurează ca bănuit în cazurile BEM și Banca Socială, a părăsit marți seară Republica Moldova este aceeași cu care președintele Kârgâzstanului, Almazbek Atambaiev, a sosit duminică la Chișinău, acolo unde a avut o întâlnire cu oligarhul Vladimir Plahotniuc.

Este vorba despre un Embraer E 135, cea mai nouă achiziție a companiei aeriene Nobil Air, procurată la sfârșitul lunii decembrie. Prețul unui astfel de avion, în dependență de dotările sale, variază între 16 și 20 de milioane de dolari americani.

Nobil Air este de altfel o companie înființată încă în 2003 de către oligarhul Vladimir Plahotniuc. Inițial ea deținea o singură aeronavă, de model Learjet 35, care era utilizată în perioada guvernării comuniste, pentru deplasări, și de către fostul președinte Vladimir Voronin. Ulterior a fost achiziționat și un Learjet 60, care face parte și în prezent din flota companiei.

În 2011, presa scria că Plahotniuc i-ar fi vândut lui Shor aeronava Learjet 60. Până la urmă s-a dovedit doar că Shor a folosit avionul pentru deplasarea invitaților la nunta sa. Ulterior au apărut informații că întreaga companie Nobil Air ar fi fost achiziționată de către Shor. Cert este însă că de aeronavele Nobil Air se folosesc în prezent atât Plahotniuc cât și Shor.

Astfel, duminică, 15 martie, cu cea mai nou achiziție a Nobil Air a sosit la Chișinău președintele kârgâz, Almazbek Atambaev, care a avut o întâlnire la hotelul Nobil cu Plahotniuc.

wevbnmj

Potrivit Rise Moldova, care a folosit înregistrările de zbor ale avionului, președintele kârgâz s-a folosit de aceeași aeronavă și în deplasarea sa la Sankt-Petersburg, acolo unde a avut luni o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin.

Aceeași aeronavă, cu număr de înregistrare 504E28 a fost folosită și de către Ilan Shor marți seară, pentru a se deplasa în Turcia. Potrivit înregistrărilor oferite de site-ul Flightradar, Shor a urcat în avion, cu destinația Istanbul, la mai puțin de o oră după ce a ieșit de la CNA, acolo unde a fost supus unui interogatoriu pe parcursul întregii zile.

11071747_10202724741519933_7741511899727569383_n

Usatîi – Shor le-a făcut cadou, câte un avion, lui Filat și Plahotniuc

De altfel și politicianul Renato Usatîi, care se află în prezent la Moscova, anunța sâmbăta trecută că Ilan Shor ar fi cumpărat în decembrie un Mercedes blindat, pe care i l-ar fi făcut cadou oligarhului Vladimir Plahotniuc.

Mai mult decât atât, Usatîi a dezvăluit și faptul că Shor a cumpărat două aeronave Embraer 135, pe care le-a pus la dispoziție lui Filat și Plahotniuc. Politicianul a lăsat de înțeles că aceste „cadouri” ar face parte din înțelegerea între cei trei privind „furturile” din sistemul bancar.

Și socialistul Igor Dodon declara marți că Plahotniuc și-ar fi cumpărat recent o aeronavă. El nu a spus clar dacă se referă la același Embraer 135, care aparține companiei Nobil Air.

Nobil Air, cu credite la Banca Socială

Un alt detaliu interesant este că Nobil Air a beneficiat, în 2013-2014, de mai multe credite de la Banca Socială, aflată în prezent sub administrarea specială a BNM și subiectul unui dosar la CNA, privind acordarea creditelor neperformante.

Un document în acest sens a fost prezentat de către Igor Dodon pe blogul său, el susținând că a intrat în posesia actelor de la un fost angajat al Băncii Sociale.

asrea


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...