Firma lui Ghimpu, arendaşă preferenţială la Primărie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Firma „Eurosim” SRL, care în 2014 i-a adus dividende de 439,6 mii de lei liderului PL, Mihai Ghimpu, a semnat, la începutul acestui an, un contract de arendă cu autorităţile publice locale pentru un teren de aproape 1300 m. p., de pe bd. Dacia din Chişinău. Astfel, firma a primit în arendă acest teren pentru următorii 10 ani fără dreptul de a-l privatiza, pentru a-şi extinde construcţia aflată pe terenul alăturat, se arată înr-o investigație a Ziarului de Gardă.

Anual, SRL-ul, la care deputatul Ghimpu deţine 34%, urmează să achite autorităţilor locale 24,56 mii de lei, adică aproximativ 2 mii de lei pe lună. Pe terenul alăturat, „Eurosim” are construită o benzinărie, care este dată în arendă celor de la Petrom Moldova.

„Adresa juridică” a „Eurosim” – într-o benzinărie a „Parstar Petrol”

În 2012, ultima dată când a depus un raport financiar, firma a raportat venituri din vânzări de 8,94 milioane de lei. Ea este însă profitabilă şi astăzi. În declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi pe anul 2014, Mihai Ghimpu a indicat că a avut dividende de 439,6 mii de lei de la SRL „Eurosim”.

Citește și: (FOTO) Ghimpu umblă pe la protestatarii socialiști și își face selfie cu Usatîi în scuarul Legislativului

De precizat că, în aceeaşi declaraţie, Mihai Ghimpu a indicat la capitolul „adresă juridică” a firmei „Eurosim” bd. Dacia 90, acolo unde este amplasat un imobil, care de fapt aparţine firmei „Parstar Petrol”, fondată de partenerii lui de la „Eurosim”, care a câştigat în ultimii ani licitaţii de zeci de milioane de lei cu instituţii subordonate Primăriei mun. Chişinău, condusă de liberalul Dorin Chirtoacă.

Până acum, despre relaţiile cu „Parstar Petrol”, Ghimpu a evitat să discute clar. Acest SRL a fost fondat în 1997 şi este acum administrat de Iurie Aramă, unul dintre fondatorii firmei „Eurosim”. Aramă deţine 69,49% din cota-parte din acest SRL despre care, în 2013, portalul www.moldovacurata.md a scris că ar fi câştigat licitaţii de milioane cu întreprinderi ale statului gestionate de PL.

Cel mai fidel client a fost Căile Ferate, care, doar în primele trei luni din 2011, a cumpărat de la „Parstar Petrol” motorină în valoare de peste 135 de milioane de lei. CFM este subordonat Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, condus atunci de reprezentantul PL.

Investigația completă poate fi citită pe Ziarul de Gardă


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...