Eurodeputat român: Semnarea de către Republica Moldova a Acordului de asociere cu UE, un moment istoric

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Eurodeputatul PSD Cătălin Ivan a declarat vineri că semnarea de către Republica Moldova a Acordului de Asociere și Liber Schimb cu Uniunea Europeană (UE) reprezintă „un moment istoric”.

De asemenea, acesta a adăugat că parcursul european al țării noastre este unul „ireversibil”, locul Republicii Moldova fiind în UE.

„Este un moment istoric și o reparație, la peste 74 de ani, pentru cei din Republica Moldova. Locul Repepublicii Moldova este, fără doar și poate, în Uniunea Europeană și consider că parcursul european al Republicii Moldova este unul ireversibil”, a spus Ivan.

Potrivit social-democratului, ratificarea acestui Acord de către Parlamentul României, care va organiza la începutul lunii iulie o sesiune extraordinară în acest sens, va reprezenta „un semnal puternic” atât pentru statul vecin, cât și pentru celelalte state membre ale UE.

„Ar fi foarte frumos, pentru că ar fi un gest simbolic. Eu sper ca Parlamentul de la Chișinău să ratifice primul acest Acord și abia după aceea să ratificăm noi, pentru că ar fi un semnal că am fost, în toți acești zece ani, și suntem în continuare alături de Republica Moldova, fiind printre cei mai importanți susținători ai Rep. Moldova în acest drum european al său. O ratificare foarte rapidă a acestui Acord ar fi un semnal puternic pentru cei din Rep. Moldova, dar și pentru Europa”, a subliniat Ivan.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...