Eurodeputat: După ceea ce s-a întâmplat în Crimeea, Republica Moldova este în pericol

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Eurodeputatul român, Monica Macovei, care se află într-o vizită la Chișinău prilejuită de a 18-a reuniune a Comisiei parlamentare de cooperare UE-Republica Moldova, a atenționat asupra pericolului în care se află țara noastră în contextul situației geopolitice din regiune.

“Reuniunea Comisiei ne găsește într-un moment de criză politică, generat de acțiunile Federației Ruse și de inițiativele autorităților din regiunea separatistă Transnistreană și, de aceea, trebuie să acţionăm cu determinare. Uniunea Europeană trebuie să răspundă crizei politice cu soluţii de criză. De aceea, Republica Moldova trebuie să semneze urgent Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană care este valabil pentru tot teritoriul Republicii Moldova, inclusiv pentru regiunea separatistă Transnistreană”, a declarat Monica Macovei.

Monica Macovei consideră că al doilea pas este ca procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană să fie rapid.

„După ceea ce s-a întâmplat în Crimeea, Republica Moldova este următoarea în pericol, şi este într-un pericol real. Sigur că Republica Moldova va avea în continuare reforme de făcut în toate domeniile, de la administraţie, la justiţie, corupție, economie, învăţământ. Eu o voi susține permanent. Republica Moldova să semneze Acordul de Asociere cu UE, să se integreze în Uniune rapid”, a mai spus Monica Macovei.

Independent menționează că astfel de semnale au fost trase de către mai mulți oficiali europeni, americani sau chiar ucraineni. Cu toate acestea, puterea de la Chișinău dă toate asigurările că nu există niciun pericol în regiunea transnistreană.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...