Eclipsa de soare de vineri va afecta rețelele electrice din Europa

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Eclipsa de Soare care va fi vizibilă vineri în Europa va afecta rețeaua de transmitere a energiei electrice, oprind timp de câteva minute, în cvasitotalitate, producția de energie electrică din energie solară prin intermediul panourilor fotovolatice, obligându-i pe administratorii rețelelor electrice să ia o serie de măsuri inedite, scrie AFP.

Dacă dimineața zilei de 20 martie este una însorită, producția europeană de energie energie electrică din energia solară ar putea scădea cu 34.000 de megawați, adică echivalentul a 80 de unități de producție la nivel mondial.

„Riscurile producerii unui incident nu pot fi complet excluse”, a prevenit recent grupul european al administratorilor de rețele electrice și de gaz, Entso-e. Parcul european de panouri solare este în prezent de 100 de ori mai extins decât era la precedenta eclipsă totală de Soare, produsă în 1999.

Căderea bruscă a producției de energie electrică din energie solară în contextul eclipsei ar putea reprezenta o problemă în contextul în care securitatea rețelelor electrice se bazează pe echilibrul permanent dintre producția și consumul de electricitate, conform lui Jean-Paul Roubin, directorul Centrului Național francez de Exploatare a Sistemului Electric. El a precizat că scăderea producției de energie electrică va fi foarte rapidă și de „patru până la șase ori mai mare” decât scăderile de producție înregistrate în mod normal atunci când Soarele apune.

Germania, țară care dispune de un parc fotovoltaic cu capacitatea de 40.000 MW și unde energia electrică de origine solară a reprezentat 18% din consumul total de energie în anul 2014, va fi țara cea mai afectată de această eclipsă.

Dacă cerul va fi senin la ora 09:30 (08:30 GMT) se poate înregistra o scădere de 75% a capacității de producție în prima fază a eclipsei care va străbate Europa din Portugalia spre Finlanda între orele 09:00 și 12:00.

În afară de Germania, Italia (20.000 MW) și în mai mică măsură Spania (6.700 MW) și Franța (5.300 MW) dispun de importante parcuri fotovoltaice.

Pentru a micșora efectele eclipsei administratorii europeni ai rețelelor electrice au pus la punct o procedură specială pentru a evita întreruperea alimentării cu energie electrică în unele zone. Ei au crescut rezerva cotidiană de producție, ce este folosită de obicei pentru ajustări punctuale ale fluxului de energie aflat în rețele. În Franța, spre exemplu, această rezervă va crește de la 1.000 de MW la 1.700 de MW. De asemenea, tot în Franța a fost luată și măsura pregătirii de mijloace suplimentare de producție în cazul în care va fi necesar — cum ar fi hidrocentralele care au avantajul că pot fi pornite relativ rapid. În cazul Germaniei povara va cădea pe termocentrale.

Lista capacităților de producție suplimentară va fi împărțită între toți administratorii de rețele electrice din cadrul Entso-e.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...