După Rusia și Turcia, un stat membru UE vrea să renunțe la ora de iarnă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ungaria preconizează sa renunțe la ora de iarnă, pentru a întârzia căderea întunericului, deosebit de precoce în această țară din estul Europei, relatează AFP.

O propunere de lege în acest sens a fost adoptată de unanimitate într-o comisie parlamentară și va fi supusă curând votului deputaților, potrivit ziarului Magyar Nemzet.

Situată la extremitatea orientală a principalei zone orare europene, în estul Ungariei soarele apune la ora 15:40 (14:40 GMT) în plină iarnă, cu 75 de minute mai devreme decât la Paris, aflat la o latitudine comparabilă.

Creșterea numărului orelor de lumină după-amiaza ar avea un impact pozitiv asupra sănătății umane, atât din punct de vedere mental cât și fizic, potrivit promotorilor acestei legi. Legea ar reduce numărul accidentelor de trafic și ar facilita lucrările agricole.

O majoritate de 80 la sută dintre unguri a fost de acord cu menținerea orei de vară pe tot parcursul anului, potrivit unui sondaj recent.

Propunerea de lege, prezentată de partidul de extremă dreapta Jobbik, a fost aprobată de toate partidele reprezentate în comisie și este susceptibilă să intre în vigoare anul viitor, notează ziarul Magyar Nemzet.

La începutul lunii septembrie, Turcia a decis să mențină în vigoare ora de vară pe întreg parcursul anului, pentru a le permite cetățenilor „să profite mai mult timp de lumina zilei”. Acum 2 ani și Rusia a luat o decizie similară.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...