După ce Grecia a vândut clădirea ambasadei din Londra, va fi privatizat şi Acropole?

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

După ce Grecia a vândut clădirea ambasadei din Londra, în 2013, pentru 23,3 milioane de lire sterline (27,4 milioane de euro) pentru aşi rambursa colosalele datorii, statul elen accelerează procesul de vânzare a activelor publice, printre care figurează bunuri din cartiere ce se învecinează cu Acropole.

Portofoliul Taiped include 19 bunuri ce aparţin Ministerului Culturii, care vor fi vândute sau privatizate în vederea lichidării şi rambursării la timp a datoriilor ţării.

Cartierele Plaka şi Anafiotika, incluse în portofoliul Taiped, ce înconjoară Acropole constituie, potrivit UNESCO, o zonă-tampon în jurul unuia dintre monumentele cele mai importante, dacă nu cel mai important, al Patrimoniului Mondial: Acropole.

Întreaga zonă este extrem de importantă din punct de vedere arheologic, dar prezintă de asemenea o inestimabilă valoare simbolică pentru statul grec modern. Tocmai aici, pe colinele din Acropole, au fost construite prima universitate modernă a ţării şi reşedinţele unor importante personalităţi ale noului stat grec.

În acest context,gGrecii se întreabă dacă decizia de a plasa în portofoliul Taiped alte 19 bunuri ce aparţin în prezent Ministerului Culturii înseamnă cumva punerea în vânzare a zonei ce înconjoară Acropol, şi ulterior, pierderea edificiului.

Portofoliul Ministerului Culturii numără 220 de clădiri în Plaka, 68 în Anafiotika, 108 în Akadimia Platonos, unde se găseşte Academia lui Platon, 40 în jurul cimitirului antic din Kerameikos şi 335 în cetatea medievală Rhodos.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...