Dosarele BEM și Banca Socială: Sechestru pe bunurile lui Shor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Procurorii anticorupție au aplicat sechestru pe bunurile persoanelor care figurează în dosarele privind creditele neperformante de la Banca de Economii şi Banca Socială.

Sechestrul a fost aplicat pe terenurile, apartamentele şi maşinile de lux ale celor șase persoane escortate astăzi la CNA, printre care și Ilan Shor, a anunțat şeful Direcţiei Urmărire Penală a CNA, Bogdan Zumbreanu.

Amintim că două persoane au fost reținute pentru o durată de 72 de ore de către CNA, în cadrul dosarelor privind creditele neperformante de la mai multe bănci.

Cele două persoane reținute au acționat în bază de procură, fiind mandate de unele companii care au beneficiat de credite de la Banca Socială, a anunțat purtătorul de cuvânt al CNA, Angela Starinschi.

Printre cei reținuți nu se află și Ilan Shor, întrucât acesta „a colaborat cu organele de anchetă”, a motivat Zumbreanu.

Mâine urmează a fi audiate mai multe persoane, printre care și fostul deputat Veaceslav Ioniță și socialistul Igor Dodon.

Printre cei audiați de CNA astăzi se numără directorii și fondatorii firmelor care au beneficiat de credite prin intermediul cărora banii au fost scoși din Banca Socială și Banca de Economii, a anunțat anterior şeful Direcţiei Urmărire Penală a CNA, Bogdan Zumbreanu.

Ofiţerii anticorupţie au efectuat opt percheziţii în această dimineaţă în legătură cu situaţia de la BEM. Anterior, au avut loc 26 de percheziţii la BEM, Banca Socială, la sediile unor agenţi economici, dar şi la domiciliile membrilor Consiliilor de Administrare BEM şi BS, inclusiv la domiciliul lui Ilan Shor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...