Declarație halucinantă a fostului primar newyorkez: „Barack Obama nu iubeşte America”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Politicianul republican Rudolph Giuliani, fost primar al New York-ului, a criticat discursul preşedintelui SUA, democratul Barack Obama, privind combaterea extremismului, denunţând aspecte negative ale islamului şi acuzându-l pe liderul de la Casa Albă că „nu iubeşte America”.

„Ştiu că spun un lucru oribil, dar nu cred că preşedintele Obama iubeşte America”, a declarat Rudolph Giuliani, potrivit revistei Newsweek.

Giuliani a denunţat faptul că Obama refuză să critice aspectele negative ale mahomedanismului, condamnând referiri ale liderului de la Casa Albă la aspecte problematice istorice ale creştinismului, precum cruciadele.

„Este necesar să fie criticat islamul pentru aspectele negative din islam. Obama critică aspecte negative ale creştinismului. Nu ştiu cât de mult au greşit cruciaţii. Cruciaţii duceau o luptă egală cu două grupuri de barbari: musulmanii şi barbarii cruciaţi. Ce se întâmplă cu acest Obama?! Nu poate afirma că o parte a mahomedanismului este bolnavă?!”, a adăugat Giuliani.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a pledat pentru contracararea extremismului religios şi a cerut intensificarea ofensivei împotriva terorismului, denunţând „cruzimea” organizaţiei radicale Stat Islamic, dar fără a critica deloc mahomedanismul.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...