De ce să alegi ciocolata neagră în detrimentul celei cu lapte

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deși o ciocolată cu lapte are un gust mai plăcut decât una amăruie, motivele sănătoase înclină balanța către ciocolata neagră. Dacă vrei să te răsfeți cu ceva dulce, îți dăm patru motive demne de luat în seamă atunci când îți cumperi ciocolată.

Citeşte şi: Cele 25 de lucruri inedite pe care iubitorii de ciocolată ar trebui să le ştie

1. Ciocolata neagră este mai bună pentru dietă
Deși intră în categoria dulciuri, ciocolata este un răsfăț permis chiar și atunci când ții cură de slăbire. Numărul de calorii din ciocolata cu lapte și ciocolata neagră este aproximativ egal, dar ciocolata neagră conține mai puțini carbohidrați. Mai exact, între 8 și 35 g carbohidrați pe 100 g, în funcție de cătă cacao are în compoziție. În timp ce varianta cu lapte are 50 g carbohidrați. Un consum mare de carbohidrați va stimula secreția de insulină ceea ce va face ca organismul să înmagazineze mai multă grăsime.

2. Ciocolata neagră menține tenul frumos
Tot conținutul mic de carbohidrați ar fi secretul pentru care ciocolata neagră este mai bună. Aproape toți carbohidrații din ciocolată reprezintă sucroză, adică jumătate glucoză și jumătate fructoză. Partea cea mai rea este că dulciurile distrug colagenul și implicit, fibrele de elastină. Procesul se numește glicaţie. Zahărul se lipește pe fibrele de colagen (care creează noi molecule modificate, AEG) determinând ruperea lor și inflamarea țesutului. Pe scurt, pielea își pierde tonusul și se ridează. De vreme ce principalul ingredient din ciocolata cu lapte este zahărul, odată cu el vei primi și o doză de fructoză care își va lăsa amprenta asupra tenului.

Citeşte şi: (STUDIU) Ciocolata poate înlocui cu succes crema de soare

Pe de altă parte, ciocolata neagră este compusă în mare parte din grăsimi (mai exact: unt de cacao) și nu din zahăr, ceea ce o trece pe lista alimentelor mai prietenoase cu pielea.

3. Ciocolată neagră conține mai mulți polifenoli
Beneficiile pe care le are ciocolată neagră asupra sănătății se datorează în primul rând polifenolilor în cacao. Și cu cât ciocolata conține mai multă cacao,cu atât beneficiile vor fi mai mari. Iar ecuația este foarte simplă. Dacă în ciocolata cu lapte conținutul de cacao variază între 30% și 40%, în cea neagră poate ajunge chiar şi până la 80%.

4. Ciocolata neagră e mai sățioasă
Dacă ai gustat până acum din ambele sortimente ai observat probabil că din ciocolata cu lapte nu te mai poți opri din mâncat, în timp ce din ciocolata neagră îți sunt suficiențe doar câteva bucățele. Lucrul a fost demonstrat într-un studiu al Universității din Copenhaga. Și asta nu ține doar de gustul amărui, ci din pricina combinației de ingrediente din ciocolata neagră: mai puțin zahăr, mai multe grăsimi și mai mulți nutrienți ( fosfor, cupru, magneziu, fosfor). Lipsa de nutrienți din ciocolata cu lapte va face ca organismul să transmită spre creier semnalul sațietății mult prea târziu, după ce vom fi consumat deja o cantitate mare de ciocolată.

Citeşte şi: (STUDIU) Fructele, iaurtul şi ciocolata, gustările preferate ale europenilor


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...