De ce Putin nu va fi prieten cu Trump? Primele semne

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Modul de acţiune al noului preşedinte american va putea fi descifrat în funcţie de echipa pe care şi-o formează.

În aceste zile, Donald Trump alege oameni pentru poziţiile cheie. Pentru funcţia de procuror general a fost preferat senatorul republican Jeff Sessions, un conservator ce reprezintă statul Alabama. Acesta şi-a anunţat sprijinul pentru Donald Trump încă de la începutul campaniei, devenind un consilier apropiat al preşedintelui ales. Jeff Sessions a fost cercetat pentru comentarii şi acţiuni rasiste. Este un opozant înverşunat al organizaţiilor pentru drepturi civile, considerându-le „comuniste şi anti americane”, îl caracterizează un articol publicat de New York Times.

O altă alegere importantă făcută de Donald Trump e viitorul director CIA, agenţia de informaţii a SUA. Pentru ocuparea acestei poziţii a fost preferat Mike Pompeo, 52 de ani, un fost ofiţer de informaţii din timpul Războiului Rece, format în conflictul cu KGB de dinainte de 1989. Mike Pompeo este un republican din Kansas City care s-a remarcat în investigaţia Congresului făcută asupra lui Hillary Clinton în ce priveşte criză din Bengazi, Libia, atunci când ambasadorul SUA a fost ucis de un atac al teroriştilor locali.

Ce se poate constata în urmă acestor două nominalizări? În primul rând că Donald Trump îi preferă pentru funcţiile importante pe republicanii ultra-conservatori. Atât viitorul director al CIA, cât şi procurorul general fac parte din nucleul dur al partidului. Nu cred că Vladimir Putin a sărit în sus de bucurie la auzul numirii că şef al CIA al unui fost spion din timpul confruntării cu KGB din perioada Războiului Rece.

Mike Pompeo nu e un admirator al lui Vladimir Putin, iar acesta prin tot ceea ce reprezintă va privi cu suspiciune mărirea influenţei ruse în Uniunea Europeană.

Pe de altă parte, un procuror general care consideră mişcarea pentru drepturi civile ca fiind de sorginte comunistă, nu e o veste bună pentru democraţie în general, dar nu e o veste bună nici pentru viziunea politică scrisă la Kremlin care visează la realizarea noului URSS.

În acest weekend, noul preşedinte american s-a întâlnit cu Mitt Romney, senator republican, fost candidat pentru Casă Albă, învins de Barack Obama în 2012, pe un teren de golf aflat în proprietatea lui Trump. Cei doi au discutat despre poziţia de secretar de stat, echivalentul ministrului de Externe într-o ţară europeană. Această poziţie se află pe locul trei ca influenţa în administraţia de la Casă Albă după cea a preşedintelui şi cea a vicepreşedintelui.

Alegerea lui Mitt Romney pentru această poziţie ar însemna reaşezarea relaţiei SUA-Rusia în poziţia de dinainte de alegeri pentru că republicanul este extrem de critic la adresa preşedintelui rus. Mitt Romney este cel care a vorbit pentru prima dată despre faptul că SUA trebuie să stopeze creşterea influenţei Rusiei. În 2012 nu a fost luat în serios, dar ceea ce prevestea s-a întâmplat.

Din aceste numiri şi negocieri, pare că Donald Trump îşi construieşte o echipă care va limita imigraţia şi nu va acceptă nicio reforma în acest domeniu, va deteriora relaţia majorităţii albe cu minorităţile, dar va avea şi o politică poate chiar mai agresivă faţă de tendinţele imperiale ale lui Vladimir Putin.

Într-o astfel de situaţie, cred că România şi Polonia vor fi favorizate de politică externă a SUA, iar parteneriatul strategic se va dezvolta, nu va stagna. E greu de crezut că republicanii conservatori se vor retrage din faţă lui Vladimir Putin şi îi vor lasă cale liberă că să destabilizeze Europa.

Emilian Isăilă, ziare.com


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...