De ce Plahotniuc a declanșat atacul asupra lui Tapiola

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În ultimele săptămâni asistăm la un atac fără precedent asupra unui diplomat acreditat în Republica Moldova. Cu atât mai șocant este linșajul public la care este supus acest diplomat, în condițiile în care el este șeful delegației UE într-un stat declarat proeuropen.

Pirkka Tapiola, pentru că după cum bine v-ați dat seama despre el este vorba, a fost făcut de către scribii lui Plahotniuc „bădăran”, acuzat de către site-urile sale că ar fi „desconsiderat” în discuții private statul Republica Moldova și culmea, că ar reprezenta interesele Federației Ruse în țara noastră.

Toată această campanie nu a pornit din senin, ea fiind rodul frustrărilor oligarhului Vladimir Plahotniuc, care este nemulțumit de criticile aduse de diplomatul european și de faptul că acesta s-a opus candidaturii sale la funcția de premier.

Tapiola și ambasadorul german, principalii diplomați care s-au opus desemnării lui Plahotniuc la funcția de premier

Pe 17 decembrie, la doar câteva zile după ce Plahotniuc îl amenințase pe Timofti că-i bagă copiii la pușcărie dacă nu-l desemnează la funcția de premier, o delegație formată din ambasadori ai UE în Republica Moldova au mers la Președinție, acolo unde l-au asigurat pe șeful statului de toată susținerea împotriva lui Plahotniuc.

Atunci Președinția a emis și un comunicat de presă prin care a anunțat că ambasadorii UE s-au declarat „șocați” de presiunile la care era supus Timofti de către Plahotniuc. Cei mai categorici împotriva lui Plahotniuc au fost la acea oră Pirkka Tapiola, ambasadorul german Ulrike Knotz și cel ceh, Jaromír Kvapil.

După câteva zile Timofti l-a desemnat la funcția de premier pe Ion Sturza, însă știm cu toții ce s-a întâmplat ulterior, intențiile bune ale diplomaților europeni materializându-se doar pe jumătate, după ce s-au lovit de fantasmagoricele „tancuri rusești” evocate la București, în ianuarie, de un alt diplomat, doar că de data aceasta reprezentat al Departamentului de Stat american.

Plahotniuc nu iartă

Chiar dacă Plahotniuc a reușit să-și înscăuneze noul Guvern, atitudinea UE față de Chișinău a fost una mai mult decât reticentă. Felul în care a fost tratat Filip la Bruxelles și condițiile impuse de UE Republicii Moldova pentru a relua finanțarea, se pare că l-au scos total din fire pe Al Capone de Grozești, care a pornit un adevărat război împotriva lui Tapiola.

Ghimpu și Lupu au început să se plângă prin Europa că Tapiola le încurcă să facă reforme și să-l acuze că reprezintă interesele Federației Ruse. Un scrib de-al oligarhului l-a făcut „bădăran”, acuzându-l că nu ar respecta rigorile diplomatice. Apoi portalurile oligarhului au declanșat tirul asupra reprezentatului UE în Moldova, ca ieri să asistăm la o ieșire de-a dreptul penibilă.

Asociația Judecătorilor din Moldova – țara cu justiția cea mai coruptă din lume conform ultimelor statistici World Economic Forum -, îl acuză pe Tapiola de „imixtiune în efectuarea justiției”.

Și mai tragicomic e faptul că acuzațiile vin prin intermediul unei scrisori semnate de Ion Druță, unul dintre indivizii care alături de Poalelungi și Melniciuc, are cele mai multe „merite” în faptul că Moldova se află la coada topurile internaționale privind justiția.

Să-i reproșezi lui Tapiola imixtiuni în cazul unei „justiții moldovenești”, care a decis să-l suspende pe un primar ales cu peste 70% de voturi din primul tur, doar pentru că l-a sfidat pe Plahotniuc de mai multe ori, denotă cât de mult tupeu are oligarhul și cât de puțin îi pasă lui de integrarea europeană, cu care s-a acoperit în ultimii 7 ani.

Ieșirile lui Plahotniuc la adresa lui Tapiola din ultimele săptămâni demonstrează clar un singur lucru. După ce acest criminal a compromis în ultimii 7 ani integrarea europeană, acum vrea să-i pună total capac, în condițiile în care a înțeles că Bruxelles-ul nu mai are de gând să-i susțină regimul.

Alex Cozer


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...