Cutremur devastator în Iran: Cel puţin cinci morţi şi 120 de răniţi

by D M
Distribuiti mai departe...

Cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa şi 120 au fost rănite în urma unui cutremur produs în noaptea de joi spre vineri în nord-vestul Iranului, potrivit unor informaţii difuzate de televiziunea de stat iraniană, relatează AFP, citat de stirileprotv.

Seismul cu o magnitudine de 5,9 a fost urmat de cinci replici cu magnitudini cuprinse între 4,0 şi 4,8 produse între orele 22:50 şi 01:40 GMT (ora locală 01:20 şi 05:10) în regiunea Turkmantchai.

Operaţiuni de salvare au loc în 41 de sate, dar pagubele materiale, care par limitate, sunt concentrate în principal în două localităţi, a indicat televiziunea de stat iraniană.

Situat la confluenţa mai multor plăci tectonice şi traversat de mai multe falii, Iranul se află într-o zonă cu o activitate seismică intensă. În ultimul cutremur major, cu magnitudinea de 7,3, produs în noiembrie 2017 în provincia Kermanshah (vest) au murit 620 de oameni.

În 2003, un cutremur cu magnitudinea de 6,6 în provincia Kerman, sud-estul Iranului, a lovit oraşul antic Bam, omorând cel puţin 31.000 de oameni.

Cel mai puternic cutremur din ultimii 30 de ani, cu o magnitudine de 7,4, s-a soldat cu 40.000 de morţi şi a lăsat o jumătate de milion de oameni fără adăpost în nordul ţării, în 1990.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.