Cum ar fi să reparăm ce stricăm? Am putea salva Europa

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

De la telefoane mobile la filtre de cafea şi frigidere, aparatura stricată pare mai ieftin de înlocuit decât de reparat sau cel puţin aşa ne-a învăţat logica economică a societăţii de consum.

Drept urmare, rata anuală de creştere a masei deşeurilor provenite din zona produselor electrocasnice şi electronice este 3,5% în Uniunea Europeană, iar specialiştii estimează că, în 2020, vom ajunge să producem anual aproximativ 12 milioane de tone de deşeuri de acest tip.

Modul în care ne-am obişnuit să consumăm în neştire fără a recurge la repararea sau reciclarea eficientă a tuturor acestor aparate va duce la sufocarea Europei cu deşeuri greu de „înghiţit”, dar şi la alte probleme grave şi mai puţin evidente, avertizează europarlamentarii Pascal Durand şi Jo Leinen, un francez şi un neamţ, într-un articol din publicaţia EUObserver.

Materiile rare din care sunt produse unele componente sunt de obicei îngropate în sol sau distruse prin ardere, deşi în multe cazuri acestea sunt încă utilizabile.

Întreg sistemul ajunge să pună o presiune extrem de mare pe ecosistem şi pe resursele naturale de care dispunem. Consumatorii, în special cei cu venituri mici, sunt de asemenea forţaţi să cumpere bunuri de o calitate îndoielnică şi cu o durată de viaţă redusă.

Producătorii se îndreaptă şi ei spre pieţe unde forţa de muncă are un cost foarte redus, făcând imposibilă supravieţuirea afacerilor din Europa în această cursă către plafonul minim al costurilor de producţie.

Reciclarea pare o soluţie, dar nici aceasta nu se dovedeşte perfectă. Până la urmă, de ce să distrugi un obiect pe de-a-ntregul, când doar o piesă este stricată?

Nu în ultimul rând, revenirea la modelul tradiţional, acela de reparare a unui obiect stricat, ar putea asigura o şansă de obţinere a unui loc de muncă pentru mulţi dintre şomerii de care se plâng astăzi ţările UE.

Serviciile de reparare presupun atât forţă de muncă cât şi talent (calificări) din partea angajaţilor, deci produsele nu vor putea fi expediate la service peste mări şi ţări, în state unde forţa de muncă este mult mai ieftină, dar necalificată – vor rămâne în Europa.

În prezent, singura industrie care mai pune preţ pe întreţinere şi reparaţii pare cea auto. Nu este însă prea târziu ca reprezentanţii Comisiei Europene să intervină pentru a stabili reguli clare prin Directivă de Ecodesign, susţin cei doi europarlamentari.

Reglementările sunt necesare pentru că mulţi producători de electrocasnice şi electronice au început să lanseze aparate tot mai dificil de reparat. Acest lucru, ca şi lipsa pieselor de schimb, încurajează consumul şi creşterea munţilor de deşeuri pe continent.

Povestea de succes pe care Europa a ratat-o

Remanufacturarea este o altă şansă pe care Uniunea Europeană pare să o fi trecut cu vederea.

Industria care preia obiectele uzate sau defecte şi le dă o nouă viaţă este o afacere destul de importantă în Statele Unite: afaceri de 43 de miliarde de dolari anual şi 180.000 de locuri de muncă.

Valoarea acestei activităţi economice înregistrează o creştere anuală de 15%, conform statisticilor guvernului american.

Este drept că remanufacturarea în SUA se realizează la nivel business-to-business, dar nu este o regulă bătută în cuie.

O astfel de industrie se poate adresa direct consumatorului de pe piaţa europeană, având beneficii neaşteptate, susţin Pascal Durand şi Jo Leinen.

Prin remanufacturarea obiectelor electronice, emisiile de gaze de seră sunt de 15 ori mai mici decât în cazul creării unui produs nou, fapt ce reclamă necesitatea îndepărtării tuturor barierelor legale care stau în calea dezvoltării acestei industrii.

În concluzie, economia circulară trebuie să meargă mult mai departe de simpla reciclare a produselor ajunse la finalul ciclului de viaţă, încheie cei doi europarlamentari.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...