Critici voalate între Putin și Obama de la tribuna ONU

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președinții Statelor Unite și Rusiei, Barack Obama și Vladimir Putin, și-au adresat critici voalate luni, în cadrul sesiunii Adunării Generale a ONU.

Barack Obama a condamnat acțiunile Rusiei în Ucraina și susținea tiranului Bashar al-Assad

În intervenția sa, Obama a subliniat că lumea nu poate rămâne indiferentă atât timp cât Rusia încalcă suveranitatea Ucrainei.

„Recunoastem istoria profundă si complexă a relatiilor dintre Rusia si Ucraina, dar nu putem sta pasivi atunci când suveranitatea si integritatea teritorială ale unei tări sunt încălcate flagrant. Dacă acest lucru se întâmplă în Ucraina fără nicio consecintă, s-ar putea întâmpla oricărei altei tări prezente azi aici”, a accentuat presedintele american.

Liderul de la Casa Albă a criticat țările care alimentează conflicte. „Nimeni nu trebuie să sufere din cauza ideilor învechite și a prejudecăților. Regimurile care se tem de propriile popoare se prăbușesc. Cred că o națiune care funcționează pe baza unor principii democratice este mai puternică”, a spus el.

Obama a denunțat, referitor la poziția Moscovei, logica de a sprijini „tirani precum Bashar al-Assad” sub pretextul că alternativa ar fi ceva „mai rău”.

Putin: Exportul de „experimente sociale” în alte țări a dus la degradare, însă el continuă

„Exportul de experimente sociale, încercările de a stimula schimbări într-o țară sau alta, plecând de la propriile ideologii, au dus adesea la urmări tragice, au dus nu la progres, ci la degradare”, a spus Putin, constatând că „nimeni nu învață din greșelile altuia, ci doar le repetă” și că „exportul de revoluții, acum așa-zis ‘democratice’, continuă”.

De la tribuna ONU, președintele rus a cerut să fie „trași la răspundere” cei care au creat situația conflictuală din Orientul Mijlociu și au permis propagarea terorismului.

„Problemele politice, sociale se amplificau demult în această regiune, oamenii de acolo doreau, desigur, schimbări. Însă ce s-a întâmplat în realitate? O ingerință agresivă din străinătate a dus la aceea că în locul reformelor instituțiile democratice și modul de viață au fost pur și simplu distruse. În loc de triumf al democrației și de progres au apărut violența, sărăcia, catastrofa socială, iar pe drepturile omului, inclusiv pe dreptul la viață, nu se pune preț deloc”, a spus Putin.

„Aș vrea să-i întreb pe cei care au creat o asemenea situație: măcar înțelegeți ce ați făcut?”, a afirmat liderul rus.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...