Consiliul Suprem de Securitate, convocat de Timofti; Iată cine vor fi audiați

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Membrii Consiliului Suprem de Securitate se vor întruni astăzi în şedinţă la solicitarea preşedintelui ţării, Nicolae Timofti.

În cadrul ședinței CSS se va discuta despre securitatea națională a Republicii Moldova, în contextul evoluţiilor geopolitice regionale.

În cadrul reuniunii, care va avea loc la Reşedinţa de Stat, vor fi audiate rapoartele ministrului de Interne, Oleg Balan al Apărării, Viorel Cibotaru, al șefului de la Externe, Natalia Gherman, dar și raportul directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate, Mihai Balan.

Cei patru oficiali vor vorbi, în linii generale, despre securitatea națională în contextul evoluțiilor regionale.

Anterior șeful statului și-a exprimat îngrijorarea privind securitatea statului, făcând referinţă la războiul din Ucraina şi ameninţările generate de proiectul Kremlinului „Novorrossia”, care include şi Republica Moldova. Într-o emisiune la postul public de televiziune, Timofti a declarat că armata moldovenească trebuie reformată și că există pericolul unui conflict militar pe teritoriul Republicii Moldova.

Ultima dată, CSS s-a convocat acum patru luni, cu doar o săptămână înainte de alegerile parlamentare. Atunci s-au discutat mai multe subiecte, prin care, despre posibile provocări de după alegerile parlamentare din 30 noiembrie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...