Chirtoacă, despre protestul continuu din PMAN: „Legea permite să stea cât vor ei”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Manifestanții care se află și la această oră în Piața Marii Adunări Naționale au dreptul să se afle acolo atâta timp cât vor ei, spune edilul capitalei Dorin Chirtoacă.

Potrivit primarului, legea permite desfășurarea manifestațiilor de acest gen, chiar dacă nu a fost depusă declarație în acest sens la primărie.

„Legea cu privire la întrunire este extrem de permisivă în Republica Moldova. Respectiv, chiar dacă cineva nu a depus declarație, el se poate afla oricând și oriunde în municipiului Chișinău, la orice oră. În momentul în care alte persoane care au solicitat să desfășoare manifestație, în cazul dat în PMAN, trebuie să aștepte ziua pentru manifestație”, a spus Chirtoacă, adăugând că manifestanții care se află și la această oră în PMAN au dreptul să se afle acolo atâta timp cât istanța de judecată nu se va pronunța pe acest caz, dacă aceștia vor încălca dreptul la întrunire al altor persoane.

Edilul a adăugat că legea permite oricărei persoane, fizice sau juridice, să se afle pe termen nedeterminat, în cazul dat în PMAN, fără să anunțe primăria.

Protestul organizat de către Platforma Civică Demnitate și Adevăr în Piața Marii Adunări Naționale continuă și astăzi, după ce manifestanții au declarat că nu vor părăsi centrul capitalei până ce nu le vor fi ascultate revendicările.
s
În „Orașul Demnității” din Piața Marii Adunări Naționale au fost instalate deja noaptea trecută în jur de 90 de corturi. Încă de la primele ore ale dimineții alți cetățeni au început să-și instaleze corturi în centrul capitalei.

În corturile din PMAN au înnoptat cetățeni din toată Republica Moldova. De la Ungheni, Bălți, Edineț, Cimișlia, Cahul și chiar Chișinău.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...