Urmărind cum a demisionat domnul Dorin Drăguţanu te întrebi dacă acest om este capabil de vreo remuşcare? Se pare că nu. Dânsul crede din tot sufletul că nu are nicio vină. El nu se crede vinovat de furtul miliardului. Cu siguranţă va intra în istorie. Dar în micuţul abzaţ din manual va scrie doar că: „a fost guvernatorul Băncii Naţionale în timpul marelui jaf bancar, când din Moldova a fost furat un miliard de dolari!”
Probabil că ideea îl măguleşte pe domnul Drăguţanu, probabil că domnia sa doarme liniştit noaptea, îşi vede în continuare de viaţa sa, se poate uita în oglindă.
Dar domnul Drăguţanu este caracterizat nu doar printr-o lipsă totală de remuşcări. Dânsul este pur şi simplu lipsit de bunul simţ. Şi, culmea, nici nu ascunde asta. Mai mult, ne arată că nu are 7 ani de acasă şi niciun pic de compătimire pentru oamenii simpli aduşi la sapă de lemn inclusiv prin incompetenţa criminală a domniei sale. Nu şi-a cerut scuze niciodată, de nimic. Aş fi vrut să văd o părere de rău. Barem una…
Cu câtă nonşalanţă a glumit când l-a întrebat Lorena ce se întâmplă când se strică ambele maşini? A zis, scrâşnind printre dinţi, sarcastic şi plin de emfază: ”atunci trecem printr-o criză de maşini!” Nu, domnule Drăguţanu, Republica Moldova trece printr-o profundă criză de bun simţ. Înţeleg că aţi primit sfaturi de la consultanţi plătiţi de domnul Plahotniuc.
Din ce înţeleg, aceştia v-au spus să pozaţi în omul care demisionează pentru că este un luptător cu corupţia, cu politicienii, cu bloggerii, cu bandiţii. Mai puneaţi aici ISIS, Al Qaeda şi deveneaţi Don Quijote dela Mancha. Poate că domnul Plahotniuc şi-a dorit să nu fie singura persoană urâtă de moldoveni. Dacă este aşa, a reuşit. Domnule Drăguţanu, oficial, câteva zile, până o să vă uite lumea, sunteţi cel mai urât dintre moldoveni. Urât cu sensul de nesuferit.