Cea mai jalnică scursură umană: politicianul din Republica Moldova

Nu mai am respect pentru niciun politician din actualul parlament. Nici măcar pentru unul. M-au dezamăgit de prea multe ori ca să mai pot citi vreo știre politică fără să înjur 10 minute. Comuniști sau necomuniști(nu pot să-i numesc democrați pentru că pângăresc această noțiune), la putere sau în opoziție – toți sunt reprezentanții celei mai jalnice scursuri umane. Oameni fără urmă de morală și bun simț. Mult jeg în politica moldovenească. Mult.
–
Recent am citit două știri care m-au șocat. În ordine cronologică m-a lovit drept în moalele capului știrea despre neica nimeni din ministerul finanțelor(cu literă mică) care spunea, citez: „Rolls-Royce, Porsche, Bentley, Lamborghini, Maserati nu sunt mașini de lux!” Inițial am crezut că e un banc prost. Dar nu. Omul vorbea serios în încercarea sa de a ne prosti pe noi, cei care le înghițim toate mizeriile. Nu o să-l contrazic, pentru că nu poți să contrazici o prostie. În plus, nu se cade să te pui cu cineva certat cu bunul simț și care, se pare, nu are toate țiglele pe casă. O să zic direct ce cred că se întâmplă. Guvernanții noștri scuipă pe nevoile oamenilor și sunt mereu interesați exclusiv de bărdăhanurile lor. Îi interesează să-și aducă mașini de lux – da, de lux, domnule neica nimeni din ministerul finanțelor – și nu se gândesc la o strategie pentru a mai îmbunătăți sistemul sanitar moldovenesc. Cu toate că întorc banii cu lopata, vor reduceri la impozite, deși ar trebui mai întâi să-i ajute pe moldovenii cu mici afaceri, care sunt sufocați de taxe. Nuuuu! Ei vor să ne scuipe în ochi ca să nu vedem coțcăriile cu ajutorul cărora își rezolvă trebușoarele necurate.
–
Chestia asta sinistră, adică mânăriile prin care cei bogați și puternici se folosesc de putere și bogăție ca să scape de tot felul de taxe, este un fel de filosofie existențială în Moldova. Un exemplu. La Chișinău, doar cei care au pile prin ministere, prin parlament, prin guvern ajung să-și dea plozii la studii fără plată. Un copil amărât, fără prea multe relații se va înscrie la facultate doar dacă plătește contractul. Pe când cel cu Lamborghini la scară – mașină care nu este de lux în Moldova – nu va plăti un sfanț. Statul îi mai dă și bursă pe deasupra. Cât am fost student am văzut sute de astfel de cazuri.
–
Acum să trecem la știrea a doua, care m-a îngrețoșat până la limita vomei. În articol se vorbea despre „condițiile de muncă” ale jurnaliștilor în noul parlament de la Chișinău. Am citit. Am mai citit o dată și nu mi-a venit să cred. Nu pot să cred că jegurile acestea umane sunt în stare să le facă așa ceva moldovenilor. Cum își permit să ne scuipe în ochi? Ce fel de oameni sunt ei? Ce fel de oameni suntem noi? Cum de nu reacționăm? Apropo, când zic condiții de muncă nu mă refer la ceea ce spuneau unii colegi de breaslă de la Chișinău: că nu au internet bun, că stau prea înghesuiți etc. Nu. Marea problemă este faptul că oamenii simpli nu o să mai vadă animalele pe care le-au votat zbierând ca oile, grohăind ca porcii și împungându-se ca vacile. Iar asta este grav. Foarte grav. Cum o să știm că deputatul X, în loc să stea și să muncească „pentru binele poporului”, se uită la filme porno pe tabletă? Cum o să știm că deputatul Y, în loc să voteze impozite și taxe deștepte, joacă Solitaire pe calculator? Nu o să știm. Pentru că jurnaliștii nu o să-i mai vadă. Deputații și-au creat o televiziune internă, o televiziune care ne va arăta doar cum muncesc, cum vorbesc la microfon și cum ridică mâinile cu sârg. Eu scuip pe un astfel de parlament. Nu înțeleg de ce era proastă varianta în care jurnaliștii stăteau la balcoane și vedeau pe viu ședințele parlamentului? Nu înțeleg, domnule corman – da, cu literă mică – cu ce vă deranjează jurnaliștii care stau la balcoane…
–
O colegă de la Chișinău m-a întrebat cum e la București, cum sunt tratați aici jurnaliștii de către politicieni? Deși ajung în parlamentul României o dată pe lună, eu zic că la fel, doar suntem frați în latinitate. Totuși, jurnaliștii cu acreditare permanentă la Casa Poporului nu stau într-o cușcă de 20 de metri pătrați și nu filmează niște monitoare pe care se văd doar deputați harnici. Ei au acces la ședințele legislativului, se plimbă liberi pe holuri. Așa se face că politicienii de la București care se uită la filme porno, care se joacă plictisiți pe calculator sau care dorm în sala de plen ajung rapid „vedete” la televizor.
–
PS: Singura șansă pe care o mai are Moldova se numește Uniunea Europeană. Mă și îngrozește gândul că această șansă unică este în mâinile unor scursuri umane. Cât costă obediența totală a unei scursuri umane? Un milion, două milioane de euro? În aceste condiții, visul european al Moldovei mele dragi riscă să rămână doar un vis.

Vitalie Cojocari