Ce spun locuitorii Donețkului după învestirea lui Poroșenko

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Reacţiile faţă de învestirea în funcţia de preşedinte, sâmbătă, la Kiev, a lui Petro Poroşenko erau împărţite la Doneţk, un bastion al separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, unii sperând că vor fi deschise negocieri, alţii exprimându-şi scepticismul.

„Poroşenko este un om de bine. Poate că va reuşi să rezolve situaţia. Nu imediat, evident, ci deschizând negocieri cu estul Ucrainei. Eu cred cu adevărat că el poate să găsească o soluţie”, declară Vladimir, în vârstă de 61 de ani, care închiriază biciclete pentru copii în Piaţa Lenin, în centrul oraşului Doneţk.

O bunică, după ce închiriază biciclete pentru nepoţi, afirmă că „Poroşenko nu este şeful. Statele Unite dau ordinele, nu el! Nu am ascultat discursul lui de învestire, dar sunt sigură că nu se va îmbunătăţi nimic cu el”.

„El a fost ales de vestul Ucrainei, nu de noi. Nu este preşedintele nostru. Ceea ce se întâmplă la Kiev nu este treaba noastră”, adaugă Serghei, în vârstă de 48 de ani.

Tatiana, în vârstă de 56 de ani, care-şi plimbă nepotul, este de aceeaşi părere. „Poroşenko nu este preşedintele nostru. Avem propriul nostru stat, republica Doneţk, chiar dacă nu suntem recunoscuţi pentru moment. Vreau ca nepotul meu să trăiască într-o republică independentă, în care să poată vorbi ruseşte”, spune ea.

O mamă tânără, Nataşa, în vârstă de 32 de ani, nu-i susţine deloc pe separatiştii proruşi de la Doneţk, dar se întreabă care sunt şansele ca noul preşedinte ucrainean să pună capăt conflictului sângeros din estul ţării.

„Mi-ar plăcea ca Poroşenko să vină aici pentru ca să se pună de acord cu cealaltă parte. Eu nu ştiu nimic despre el. Cu toate acestea, îmi păstrez speranţa, chiar dacă văd că mulţi dintre prietenii mei pleacă, mai ales cei care au copii”, spune ea.

Tulburată de jafurile care s-au multiplicat la Doneţk, după preluarea puterii de către separatiştii proruşi, Tatiana afirmă că speră că noul preşedinte va putea să restaureze o putere legitimă în regiune. „Vreau o putere legitimă, aleasă într-un scrutin normal, nu ca acest referendum” pentru independenţa regiunii Doneţk, în mai, subliniază ea,


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...