Ce a făcut Michelle Obama în noaptea alegerilor din SUA

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Prima Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, a vorbit în premieră despre modul în care familia prezidenţială a trăit noaptea alegerilor, încheiată cu victoria lui Donald Trump.

Michelle Obama a recunoscut că nu a rezistat să privească la televizor discuţiile privind evoluţia votului şi a mers la culcare. Fapt confirmat de soţul ei, preşedintele Barack Obama, într-un interviu acordat de cei doi unei publicaţii americane.

„Am mers la culcare! Am tendinţa să nu urmăresc dezbaterile, nu îmi place să urmăresc discursurile politice, niciodată nu am făcut acest lucru, abia am făcut acest lucru cu el. Ştiţi, odată ce faci ceea ce faci, te odineşti foarte uşor după aceea, este la latitudinea poporului american, cred că am spus orice am simţit despre alegeri. Şi îmi susţin afirmaţiile, aceasta este democraţia noastră şi aşa funcţionează. Aşadar, noi suntem gata să colaborăm cu următoarea Administraţie pentru a ne asigura că va fi cât mai reuşită, pentru că acesta este cel mai bun lucru pentru această ţară”, a declarat Michelle Obama.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...