Candu vrea o televiziune a Parlamentului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Parlamentul Republicii Moldova ar putea avea o televiziune. În acest sens, Legislativul și societatea civilă își vor conjuga eforturile pentru a exercita control parlamentar asupra implementării acțiunilor prevăzute în Agenda de Asociere a țării.

Subiectul a fost discutat de Președintele Parlamentului Andrian Candu în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Consiliului ONG.

„Ne dorim un dialog mult mai intens și mai productiv cu societatea civilă deoarece expertiza de care dați dovadă este binevenită pentru Parlament. Acordul de Asociere este, de fapt, programul nostru de guvernare”, a precizat Andrian Candu.

Potrivit spikerului, în prezent sunt examinate o serie de propuneri menite să sporească gradul de transparență a Legislativului și de deschidere față de cetățeni.

„O televiziune a Parlamentului, care să fie difuzată prin cablu în regim non-stop, cum există în multe țări ale lumii, este necesară. Aceasta urmează să transmită în direct ședințele plenare, ale Biroului permanent și ale comisiilor permanente, ale grupurilor de lucru și comisiilor de anchetă, declarațiile de presă ale deputaților”, a menționat Candu.

În acest sens, societatea civilă i-a îndemnat de deputați să urgenteze adoptarea legislaţiei privind asigurarea egalităţii dintre femei şi bărbaţi în procesul electoral şi politic, a „legii 2%”, a legii privind finanțarea partidelor politice, a modificării Codului audiovizualului privind transparența proprietății mass-media și a cadrului legislativ referitor la procurarea serviciilor sociale de către societatea civilă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...