Campania electorală, dominată de PR negru, materiale denigratoare și implicarea bisericii în politică

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Misiunea Promo-LEX de observare a Alegerilor Președintelui constată în Raportul Nr. 5 o amplificare a cazurilor de PR negru și multiple materiale denigratoare în adresa candidaților, implicarea cultelor religioase în campania electorală prin susținerea deschisă a unui candidat și mascarea subtilă a donatorilor.

În perioada electorală dintre cele două tururi de scrutin, MOA Promo-LEX a constatat implicarea clericilor Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove în campania electorală prin manifestarea publică a preferințelor politice și favorizarea concurentului electoral Igor Dodon.

Promo-LEX consideră acest fapt, drept o încălcare a art. 31 alin. (4) din Constituția Republicii Moldova care stabilește caracterul laic al statului și separarea cultelor religioase de stat, precum și a art. 15 alin. (2) din Legea privind libertatea de conștiință, de gândire și de religie, care obligă cultele religioase și părțile lor componente să se abțină de la exprimarea sau manifestarea publică a preferințelor lor politice sau favorizarea vreunui partid politic ori a vreunei organizații social-politice.

Misiunea de Observare Promo-LEX atrage atenția asupra unor prevederi legale, care lasă loc de interpretare cu privire la modalitatea calculării valorii procentuale a voturilor exprimate în susținerea candidaților electorali.

Astfel, conform informațiilor disponibile pe pagina oficială a CEC, candidatul Igor Dodon a acumulat 47,98% din voturi. Dacă e să calculăm cât constituie procentual, numărul voturilor acumulate de candidatul menționat, raportat nu la numărul voturilor valabil exprimate, dar la toate voturile înregistrate, atunci Igor Dodon ar obține 47,24%. Atestăm o diferență de 0,74%, una considerabilă de altfel. Al doilea candidat care a acumulat un număr semnificativ de voturi este Maia Sandu, cu un scor de 38,71%. Respectiv, dacă și în acest caz să raportăm voturile acumulate la numărul total de voturi înregistrate, Maia Sandu ar obține 38,12% din voturi, ceea ce este cu 0,59% mai puțin decât a anunțat CEC oficial.

Promo–LEX a constatat 3 cazuri de implicare a funcționarilor electorali în activități de agitație în favoarea candidaților după cum urmează – Igor Dodon – 2 caz, Maia Sandu – 1 cazuri. În pofida faptului că numărul de astfel de incidente nu este mare, însuși existența lor este alarmantă. Totodată, potrivit informațiilor furnizate de observatorii Promo-LEX, în perioada monitorizată, a fost înregistrat și două cazuri de oferire a cadourilor electorale în favoarea candidatului Igor Dodon.

De asemenea, Promo-LEX a constatat cu îngrijorare, utilizarea activă în campania electorală pentru turul doi de scrutin a materialelor poligrafice cu un conținut denigrator în adresa candidaților. Observatorii Promo-LEX au identificat 4 tipuri de materiale denigratoare în adresa candidatei Maia Sandu și un material cu conținut defăimător în adresa lui Igor Dodon.

Din rapoartele financiare prezentate și făcute publice de CEC, Misiunea de Observare constată că, 2 concurenți electorali (Dumitru Ciubașenco și Maia Sandu), au înregistrat donații din partea partidului care i-a desemnat, fără a elucida originea donatorilor primari, care au făcut viramente pe contul partidului. MOA Promo-LEX reiterează și în această campanie electorală că, practica dată este o modalitate subtilă de a masca donatorii și de a evita transparența financiară.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...