Bugetul UE pentru 2017 a fost aprobat; Cât și pe ce vor cheltui cele 28 de state membre

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au ajuns joi la un acord privind bugetul Uniunii Europene pentru anul 2017, stabilind valoarea cheltuielilor pentru anul viitor la 134,5 miliarde de euro, relatează DPA.

Negocierile privind bugetul UE sunt în mod tradiţional tensionate, statele membre – reprezentate de Consiliul UE – încercând să obţină limitarea cheltuielilor, în timp ce Parlamentul European susţine de cele mai multe ori suplimentarea acestor fonduri.

Parlamentul European a propus un buget de 138 de miliarde de euro pentru 2017, în timp ce suma propusă de statele membre s-a ridicat la 133,8 miliarde de euro.

Cea mai mare parte a banilor UE ajung la cele 28 de state membre ale blocului comunitar sub formă de subvenţii agricole, ajutor pentru regiunile mai sărace şi pentru programele de cercetare şi educaţie.

„Puterea bugetului UE pe 2017 constă în concentrarea acestuia asupra măsurilor prioritare, cum ar fi abordarea migraţiei şi încurajarea investiţiilor ca modalitate de a ajuta la stimularea creşterii economice şi crearea de locuri de muncă”, a declarat secretarul de stat slovac pentru finanţe, Ivan Lesay, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE.

„Vom menţine cheltuielile la un nivel ridicat pentru gestionarea crizei refugiaţilor”, a declarat la rândul său reprezentantul german Jens Spahn.

Eurodeputatul Jens Geier, care a condus negocierile în numele PE, a declarat că este „mulţumit de rezultat”.

Bugetul european pe 2017 mai prevede alocarea de fonduri pentru măsuri suplimentare de securitate la frontierele externe ale UE, după ce mai mult de un milion de migranţi şi solicitanţi de azil au ajuns pe continentul european anul trecut.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...