Baza militară Fort Hood din SUA: Un soldat a ucis trei militari şi a rănit alţi 16 înainte de a se sinucide

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un soldat american a ucis trei militari şi a rănit alţi 16 înainte de a se sinucide cu un pistol, miercuri, în baza americană Fort Hood din Texas, în sudul Statelor Unite, a anunţat generalul Mark Milley, comandantul bazei.

Acest soldat a participat la patru misiuni în Irak, în 2011, şi a suferit de „probleme psihologice”, în special de depresie, pentru care a fost tratat, a precizat generalul, adăugând că nu deţine „niciun indiciu” care să sugereze comiterea unui eventual act terorist.

Şaisprezece persoane au fost rănite. Cel puţin patru dintre ele, tratate la Scott and White Memorial Hospital, sunt în stare „critică”, potrivit medicilor. Toate victimele sunt militari.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 16:00 (joi, 02:00 ora Moldovei), în două zone distincte, cele alocate unei brigăzi medicale şi unui batalion de transport al imensei baze militare. El a durat „între 10 şi 15 minute”, a precizat generalul Milley.

Bărbatul a intrat într-o clădire, a deschis focul, după care a urcat la bordul unui vehicul şi a tras din nou cu un pistol automat Smith & Wesson de calibru .45, cumpărat recent dintr-un magazin din vecinătate. El a ieşit apoi din vehicul, a intrat în clădire şi a tras din nou, a detaliat generalul.

Forţele de ordine au intervenit „foarte rapid” şi poliţia militară l-a încercuit pe suspect, care a întors arma împotriva sa. „A făcut exact ce se aşteaptă de la poliţia militară”, a afirmat comandantul bazei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...