Barack Obama a fost acționat în judecată

by Genko Genko

Președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a fost acționat în judecată de către senatorul republican Rand Paul. Paul și-a motivat acțiunea prin faptul că Agenția Națională de Securitate, NSA, a supravegheat ilegal comunicațiile a milioane de cetățeni americani.

Senatorul de Kentucky a trimis o acțiune în justiție din partea ”tuturor celor ce au fost sau mai sunt abonați ai unui operator de telefonie mobilă”, deoarece, conform lui, niciunul dintre aceștia nu are siguranța că nu i s-a ascultat telefonul.

”Există un număr foarte mare și în creștere de proteste în țară din partea oamenilor indignați de faptul că NSA le monitorizează comunicațiile fără un mandat de la un judecător și fără ca împotriva lor să existe vreo suspiciune”, a declarat Rand Paul în fața unui tribunal federal din Washington, citat de Agerpres.

Rand Paul, care are mari șanse să fie propus în calitate de candidat al republicanilor la prezidențialele din 2016, este unul dintre congresmenii cei mai critici față de diferitele programe de supraveghere electronică ale Agenției de Securitate Națională, după dezvăluirile făcute de Edward Snowden.

CITIȚI ȘI...