Atac armat soldat cu nouă morți, inclusiv autorul, într-un restaurant din estul Cehiei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Nouă persoane și-au pierdut viața într-un atac armat comis marți de un bărbat într-un restaurant din orașul Uhersky Brod, situat în estul Cehiei.

„Potrivit informațiilor noastre, există nouă morți” la locul incidentului, a anunțat postul de televiziune CT.

La rândul său, Pavel Benedikt Stransky, purtător de cuvânt al poliției, a indicat că bărbatul înarmat care a deschis focul în jurul orei locale 13:00 (12:00 GMT) a fost deja neutralizat.

Potrivit Reuters, care citează agenția de presă cehă CTK, ministrul de interne ceh Milan Chovanec a declarat că în atac au murit opt persoane și autorul.

Site-ul ceh Lidovky a anunțat că autorul atacului a fost ucis de un comando al poliției cehe. Intervenția trupelor speciale a durat circa o oră și jumătate.

Atacul s-a soldat și cu răniți, o femeie fiind spitalizată în stare gravă.

Autorul atacului este un bărbat în vârstă de circa 60 de ani, originar din Uhersky Brod, și cunoscut ca având probleme psihice, după cum a declarat primarului acestui oraș cu 18.000 de locuitori, Patrik Kuncar.

Aproximativ 25 de focuri de armă au fost auzite în restaurantul Drujba (care în limbile slave înseamnă prietenie), situat în centrul orașului Uhersky Brod și în care se aflau circa 20 de persoane în momentul atacului, potrivit lui Kuncar.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...