Armata ucraineană şi insurgenţii proruşi au început retragerea tancurilor din estul Ucrainei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Armata ucraineană şi insurgenţii separatişti proruşi au anunţat, sâmbătă, începerea retragerii tancurilor şi altor vehicule blindate din zonele beligerante situate în estul Ucrainei, în cadrul măsurilor de consolidare a armistiţiului stabilit prin Acordul Minsk, relatează Le Figaro.

Măsura retragerii tancurilor a fost luată după reuniunea desfăşurată vineri la Paris, la care au participat preşedinţii Franţei, Rusiei şi Ucrainei, Francois Hollande, Vladimir Putin şi Petro Poroşenko, precum şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

După retragerea armamentului greu, decisă în februarie, cei patru lideri politici au stabilit începerea retragerii armamentului uşor, de sâmbătă. Planul de implementare a Acordului Minsk va continua după sfârşitul anului 2015.

„Acordul de încetare a focului este respectat în totalitate, astfel că astăzi am făcut noi progrese pentru a ne asigura că nu vor mai exista victime ale acestui conflict dramatic”, a spus François Hollande.

Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014, s-a soldat până în prezent cu aproape 8.000 de morţi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...