Angela Merkel dezminte că a fost candidată la Premiul Nobel pentru Pace

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cancelarul german, Angela Merkel, a salutat vineri acordarea Premiului Nobel pentru Pace pe anul 2015 Cvartetului pentru Dialog Național Tunisian și, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, șefa guvernului de la Berlin a dezmințit speculațiile potrivit cărora ea a fost un candidat important la acest premiu, relatează agenția DPA.

„Este o speculație pe care voi o faceți, nu noi, așa că nu trebuie să spun nimic despre aceasta”, a declarat presei la Berlin purtătorul de cuvânt al cancelarului Merkel, Steffen Seibert. Alegerea Cvartetului Tunisian a fost una „excelentă”, a adăugat Seibert.

Cvartetul pentru Dialog Național Tunisian a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2015 pentru contribuția sa la construirea democrației în locul de naștere al Primăverii Arabe, considerat un exemplu de tranziție pașnică într-o regiune marcată de instabilitate și violențe.

Cvartetul a fost creat în 2013, din patru organizații importante ale societății civile tunisiene — Sindicatul General Tunisian (UGTT), Confederația Tunisiană din Industrie, Comerț și Artizanat (UTICA), Liga Tunisiană pentru Drepturile Omului (LTDH) și Ordinul Tunisian al Avocaților.

Potrivit Reuters, decizia Comitetului Nobel a venit ca o surpriză, Cvartetul nefiind menționat în niciuna din speculațiile care au premers anunțul și care îi dădeau drept favoriți pe Papa Francisc, cancelarul german Angela Merkel și pe mai mulți militanți împotriva armelor nucleare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...