China ar putea ajunge cea mai mare economie de pe glob până în 2030, însă rata de creştere pe termen lung va reveni la media globală, arată o analiză PwC.
India ar putea detrona SUA, devenind a doua cea mai mare economie a lumii, până în 2050, iar Indonezia, Mexic şi Nigeria ar putea scoate Marea Britanie şi Franţa în afara primelor 10 poziţii. De asemenea, Filipine, Vietnam şi Malaiezia vor avea parte de ascensiuni remarcabile, în timp ce Columbia şi Polonia vor creşte mai mult până în 2050, decât Brazilia şi Rusia.
„În următorii 35 de ani se va înregistra o redistribuire a puterii şi influenţei economice, de la statele din America de Nord, Europa de Vest şi Japonia, către economiile emergente, în ciuda unei preconizate încetiniri a creşterii Chinei după 2020”, aceasta este una din principalele concluzii ale raportului PwC, The World in 2050: Will the shift in global economic power continue?
Studiul prezintă previziunile pe termen lung, până în 2050, privind potenţialul de creştere a PIB în celor mai mari 32 economii ale lumii, care împreună însumează 84% din PIB-ul mondial.
Raportul arată că economia mondială ar putea creşte cu o rată medie anuală puţin peste 3% în perioada 2014-2050, dublându-se până în 2037 şi aproape triplându-se până în 2050. Însă, este posibil ca rata de creştere economică globală să încetinească după 2020, pe măsura ce rata de creştere a Chinei şi a altor câteva economii emergente va deveni moderată pe termen lung, iar ponderea populaţiei active va scădea în multe economii mari.
„Sunt multe modalităţi în care poate fi măsurată mărimea unei economii, însă previziunea noastră este că economia chineză va fi cea mai mare până în 2030, indiferent de modalitatea de măsurare folosită. De asemenea, ne aşteptăm ca rata de creştere a Chinei să înregistreze o scădere considerabilă după 2020, odată cu îmbătrânirea populaţiei active, şi a scăderii randamentului investiţiilor. China va trebui să se bazeze mai mult pe inovaţie decât pe copierea modelelor de producţie concepute în statele dezvoltate pentru a impulsiona productivitatea. Revenirea la media globală de creştere a unei economii este un fenomen obişnuit pentru alte ţări care au avut în trecut rate ridicate de creştere precum Japonia şi Coreea de Sud şi ne aşteptăm ca şi China să urmeze acelaşi tipar’, arată John Hawksworth, economist şef al PwC şi co-autor al raportului.
„India are potenţialul de a susţine o rată de creştere mai mare şi pentru mai mult timp, şi să atingă pragul de 10 mii de miliarde de dolari până în 2020 în termeni de putere de cumpărare, sau până în 2035 la rata cursului de schimb. Însă, această rată ridicată de creştere presupune investiţii susţinute în infrastructură, reforme instituţionale şi îmbunătăţirea nivelului de educaţie al întregii populaţii”, a adăugat John Hawksworth.
Pe lângă evoluţiile Chinei şi Indiei, raportul relevă că economiile emergente ca Indonezia, Brazilia şi Mexic au potenţialul de a depăşi Marea Britanie şi Franţa până în 2030, iar Indonezia este posibil să ajungă pe locul 4 în topul global până în 2050 dacă poate susţine politici favorabile dezvoltării.
Nigeria, Vietnam şi Filipine vor înregistra creşteri notabile ale PIB pe termen lung, reflectând rate de creştere relativ ridicate de 4,5 – 5,5% pe an până în 2050.
De asemenea, se preconizează că Malaezia va avea o rată a creşterii anuale de 4% până în 2050, care o va depăşi pe cea a Chinei – de 3,5% pe an pe aceeaşi perioadă – o performanţă notabilă pentru o ţară care a atins deja statutul de economie cu venituri medii.
Columbia este o altă economie care, conform PwC, va înregistra o creştere relativ sănătoasă pe termen lung, de aproximativ 4% pe an până în 2050, cu mult mai mare decât vecinii ei sud-americani cu o populaţie mai numeroasă, Brazilia şi Argentina.
Rata de creştere a economiei Japoniei se preconizează a fi cea mai mică dintre toate cele 32 de economii analizate, în principal din cauza unei continue scăderi a populaţiei.
Economiile europene vor tinde să coboare în top, cu rate medii de creştere ale economiilor mari din zona Euro în jur de 1.5-2% pe an până în 2050.
Se preconizează că Polonia va avea cea mai mare rată medie de creştere dintre economiile mari ale Uniunii Europene şi că va depăşi Rusia în ceea ce priveşte creşterea economică pe termen lung.
PwC avansează de asemenea estimări legate de ce ponderea economiilor analizate în PIB-ul global în termeni de putere de cumpărare (presupunând că statele mai mici care nu au fost luate în calcul vor avea o rată de creştere medie ca grup apropiată de cea a celor 32 de economii luate în considerare în studiu).
Ponderea Chinei din PIB-ul mondial se va menţine constantă în jur de 20% începând cu mijlocul deceniului următor, pe măsură ce rata de creştere va reveni la media globală.
Ponderea SUA va scădea treptat de la aproximativ 17% acum, la 14% în 2050, în timp ce ponderea Indiei în economia globală are potenţialul de a se dubla de la 7% în prezent până la a egala SUA până la mijlocul secolului.
Ponderea totală a Uniunii Europene în PIB-ul global se estimează că va scădea de la aproximativ 17,5% cât este în prezent, la aproximativ 12% în 2050, presupunând că PIB-ul total al Uniunii va creşte în acelaşi ritm cu cele mai mari șapte economii ale UE care fac obiectul studiului.
„Europa trebuie să îşi accelereze reformele pentru a nu rămâne în urma acestui transfer istoric de putere economică, care ne va duce înapoi la o lume dominată de Asia la nivel economic, aşa cum se întâmpla înaintea Revoluţiei Industriale. SUA ar putea rezista mai bine, cu condiţia să fie în continuare un motor al avansului tehnologic la nivel global”, explică John Hawksworth.
Aceste estimări presupun, totuşi, că, pieţele emergente vor urma mai mult sau mai puţin politici sănătoase de creştere. Există posibilitatea ca nu toate aceste economii să îşi realizeze potenţialul indicat de către studiul PwC, iar unele s-ar putea să le şi depăşească dacă îşi accelerează ritmul de investiţii şi reformele instituţionale.
Analiza PwC include mai multe mesaje pentru companiile care vor să îşi dezvolte strategii pentru pieţele emergente, avertizând că ar putea fi dificil de susţinut ritmul de creştere din perioada 2000-2012 pe pieţele emergente majore, dată fiind combinaţia de blocaje economice şi deficienţe instituţionale. O încetinire ar putea fi luată în calcul în planurile de business şi în deciziile privind investiţiile, iar pieţele emergente variază mult când vine vorba de punctele forte şi cele slabe din punct de vedere instituţional.
De asemenea, ar putea exista diferenţe majore între punctele forte chiar şi între diferite sectoare industriale.
O cunoaştere profundă a culturii locale este esenţială pentru gestionarea unui business de succes pe pieţele emergente. De asemenea, partenerii locali potriviţi au un rol important în a gestiona interacţiunea cu sistemele politice, legale şi de reglementare ale ţării gazdă. Identificarea şi promovarea talentelor locale care înţeleg afacerile şi culturile sociale la nivel local mai bine decât orice străin vor constitui, de asemenea, o sursă tot mai mare de avantaj comparativ.
Pentru companiile mari care fac investiţii strategice în pieţe de frontieră cum ar fi Africa sub-sahariană, o parte din contribuţia lor ar putea fi încercarea de a îmbunătăţi cadrul instituţional local. Acest lucru s-ar putea traduce prin a oferi asistenţă tehnică şi consultanţă autorităţilor locale în domenii ca guvernanţa corporativă, politicile fiscale şi protecţia drepturilor de proprietate intelectuală.
De asemenea, poate însemna şi investiţii în infrastructura socială şi economică (şcoli, drumuri, transport feroviar, reţele electrice şi de apă) în zonele în care acestea sunt vitale în asigurarea succesului pe termen lung al unei companii.
Nu în ultimul rând, nu trebuie ignorate pieţele dezvoltate din America de Nord şi Europa. Vor continua să fie jucători importanţi la nivel global în următoarele decenii, chiar dacă media de creştere va fi în jur de 2%.
Analiza PwC arată, de exemplu, că nivelul venitului mediu individual calculat în termeni de putere de cumpărare în 2050 va fi în China de doar 40% din cel din SUA, iar în India doar un sfert. Economiile dezvoltate vor continua să fie, în termeni generali, pieţe cu risc scăzut pentru afaceri date fiind stabilitatea politică şi instituţională de care se bucură.
„Experienţa recentă a accentuat faptul că economiile emergente nu au garantată în mod neapărat o creştere economică relativ rapidă, aşa cum putem vedea în cazul Rusiei şi Braziliei, de exemplu. Este nevoie de investiţii susţinute şi eficiente în infrastructură şi îmbunătăţirea instituţiilor politice, economice, juridice şi sociale. De asemenea, este nevoie de deschidere când vine vorba de libera circulaţie a tehnologiei, a ideilor şi a talentelor, care pot fi factori esenţiali pentru a prinde din urmă economiile avansate. Gradul mare de dependenţă de resursele naturale ar putea împiedica creşterea pe termen lung în ţări ca Rusia, Nigeria sau Arabia Saudită, dacă nu îşi diversifică în timp economiile. Pe scurt, deşi analiza noastră confirmă faptul că pieţele emergente au potenţial uriaş, ele pot fi de asemenea un teren minat din punct de vedere instituţional – pe care atât managerii, cât şi investitorii, trebuie să păşească prudent”, a subliniat John Hawksworth.