Analist politic: Mesajul lui Plahotniuc este un șantaj al său și al Coaliției de guvernare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mesajul oligarhului și prim-vicepreşedintelui PDM, Vladimir Plahotniuc, este de fapt un șantaj de genul „dacă nu ne vreți pe noi, vin partidele pro-rusești care o să reorienteze țara spre est”, spune Directorul Executiv al Institutului de Politici Publice de la Chișinău Arcadie Barbăroşie.

Analistul politic consideră că anticipatele sunt oricând o soluție – riscurile trebuie însă analizate – dar guvernarea actuală are nevoie de votul de încredere al cetățenilor moldoveni, altfel trebuie să treacă în opoziție.

„Acest mesaj nu este decât un șantaj al acestei persoane (Vladimir Plahotniuc – n.r.) și al partidului (PDM – n.r.) pe care îl reprezintă, dar și al Coaliției aflate astăzi la guvernare. Sensul șanrajului este următorul: „dacă nu ne vreți pe noi, vin partidele pro-rusești care o să reorienteze țara spre est”. Al doilea mesaj este: „eu nu mă tem de alegeri, indiferent cine vine la putere, eu o să controlez justiție, Procuratură, fac alianță fie cu estul, fie cu vestul, oricum partidul (PDM – n.r.) va fi la putere”. Este șantaj, deoarece partidele care actualmente se află la guvernare, în fond, au tot șantajat electoratul Republicii Moldova prin declarații similare: „dacă nu ne votați pe noi, o să câștige partidele pro-rusești care vor să orienteze țara spre intergrarea în Uniunea Euroasiatică”, dacă există așa ceva în general”, spune expertul Arcadie Barbăroşie, într-un interviu pentru RFI.

Citește și: De ce Plahotniuc vrea să demonstreze că nu se teme de anticipate

Potrivit lui, interesantă este abordarea premierului Valeriu Streleț, în condițiile în care Republica Moldova se află într-un dezastru economic.

„Țara se află într-un dezastru economic, fără un acord cu FMI partenerii de dezvoltare nu vor transfera următoarele tranșe la bugetul Republicii Moldova și Guvernul riscă să nu poată asigura salariile și pensiile, lucru fundamental pentru marea majoritatea populației Republicii Moldova, în special pentru pensionari și pentru cei care lucrează în sectorul public. Asta ar însemna și o catastrofă umanitară. Guvernul deja a întrerupt plățile pentru investiții și efectuează doar plățile salariale”, spune expertul politic.

Reamintim, Platforma Civică Dreptate și Adevăr cere demisia președintelui Nicolae Timofti, alegeri anticipate până în martie 2016, alegerea președintelui prin vot direct și demisia celor responsabili de jaful din sistemul bancar.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...