Analist: Plahotniuc urzeşte un nou plan: O reţea de „baroni locali”, care să fie aleşi uninominal la următoarele alegeri parlamentare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Oligarhia din Republica Moldova are un vârf puternic, dar o bază slabă. Asta înţelege capul regimului, Vladimir Plahotniuc, care lucrează deja la un nou plan pentru a-şi fortifica sistemul în toată ţara şi anume prin crearea unei reţele de „baroni locali”, care să fie aleşi deputaţi în circumscripţii nominale la următoarele alegeri parlamentare, susține analistul politic Vladimir Socor.

Iar pentru ca acest lucru să fie posibil, Plahotniuc va trage de sforile din Parlament pentru a fi modificat Codul Electoral, astfel încât jumătate dintre deputaţi să fie aleşi nominal la următorul scrutin parlamentar.

„Pentru a-şi întări centrul de putere, Plahotniuc va dori să cucerească încă o cetate – să treacă prin Parlament modificarea Codului Electoral astfel ca jumătate dintre deputaţi să fie aleşi uninominal, dar cu finanţare de la Plahotniuc. Cunosc din sursele mele că procesul deja se petrece în teritoriu. Maşinăria puterii a început să identifice la nivel de raioane posibilii candidaţi”, a dezvăluit analistul politic al Fundaţiei Jamestown, Vladimir Socor, în cadrul emisiunii „Ora Expertizei”, de la Jurnal TV.

Potrivit lui Socor, procesul de identificare a acestora a început deja pentru a-i selecta, pregăti, finanţa şi „creşte” din timp.

„Aceştia vor fi nişte vasali locali ai regelui neîncoronat. Ei nu vor candida cu eticheta PD, nu vor candida cu etichetă politică, în general. Oficial vor fi independenţi, iar în realitate – cu aranjamente reale de dependenţă faţă de centrul de putere de pe bd. Cantemir sau de la Nobil”, a explicat Vladimir Socor.

„Astfel Plahotniuc va controla în totalitate Parlamentul. Pentru că PCRM, grupuleţul Leancă, ce mai rămâne din partidul lui Mihai Ghimpu – sunt nişte cantităţi pe care nu te poţi bizui. Cred că acestea abia îşi mai duc zilele până la parlamentare. Nu sunt nişte elemente de construcţie politică viabile pe termen lung. Plahotniuc a improvizat la începutul acestui an, ca să salte până la parlamentare, când să aibă deja o construcţie mai durabilă, cu candidaţi oficial independenţi, dar controlaţi din sediul de pe bd. Cantemir”, a punctat analistul de la Jamestown.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...