Amnesty International: 2014, un an „catastrofal”, iar atitudinea guvernelor, ruşinoasă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Anul 2014 a fost „catastrofal”. Actele de violenţă s-au ţinut lanţ, milioane de oameni au fost victime ale conflictelor şi grupurilor teroriste, iar instituţiile statelor au avut reacţii de-a dreptul ruşinoase, se arată în raportul anual al Amnesty International.

Raportul analizează situaţia drepturilor omului în 160 de ţări, în cursul anului 2014. Iar concluziile sunt îngrijorătoare.

„2014 a fost un an catastrofal pentru milioane de oameni afectaţi de violenţe. Răspunsul global la conflicte şi abuzuri comise de ţări şi de grupuri armate a fost ruşinos şi ineficient”, a declarat Salil Shetty, secretarul general al Amnesty International.

În analiză, organizaţia avertizează în legătură cu ameninţarea pe care o reprezintă grupări ca Statul Islamic, Boko Haram sau Al-Shabaab şi îndeamnă guvernele ţărilor să se asigure că reacţia la ameninţările teroriste nu încalcă drepturi fundamentale şi nu alimentează violenţele.

„Guvernele statelor trebuie să înceteze să pretindă că protejarea civililor este peste puterile lor şi trebuie să abordeze problema suferinţei a milioane de oameni”, insistă Amnesty.

Menţionând lipsa de reacţie a ONU faţă de crize din Siria, Irak, Fâşia Gaza, Israel şi Ucraina, Amnesty recomandă renunţarea la dreptul de veto de către cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate în procesul decizional privind situaţii de genocid şi alte atrocităţi în masă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...