Ideea că roboţii şi algoritmii vor prelua locurile de muncă ocupate de oameni constituie o preocupare comună cu privire la viitor.
Automatizarea a făcut deja ca prezenţa oamenilor în locuri ce variază de la fabrici la call center să fie de prisos. Însă, în căutarea perpetuă a productivităţii, nu sunt vizaţi doar angajaţii de rând. O nouă formă de management hiper-eficient, produs al tehnologiei, se conturează.
Şeful robot a devenit o realitate pentru angajaţii companiei japoneze Hitachi, care primesc ordine de la un program de inteligenţă artificială.
Citeşte şi: În Germania, un robot l-a omorât pe un angajat „Volkswagen”
Programul a fost conceput pentru a spori eficienţa, însă pentru unii ar putea reprezenta un pas mai aproape de un viitor sumbru în care oamenii sunt controlaţi de roboţi, scrie Daily Mail.
Un test a arătat că productivitatea a crescut cu 8 la sută într-un depozit în care a fost aplicată noua tehnologie, comparativ cu unul în care echipa a fost formată doar din oameni.
Hitachi a introdus sistemul de inteligenţă artificială într-un număr nespecificat de depozite. Computerul analizează modul în care oamenii rezolvă problemele, analizează soluţiile şi foloseşte din nou cele mai bune idei dacă acestea vor duce la mai multă eficienţă. Este aplicată astfel ideea de „kaizen”, termenul japonez pentru „îmbunătăţire continuă”.
Compania japoneză intenţionează să aplice tehnologia şi în domenii ca finanţe, transport, producţie, sănătate, lucrări publice şi distribuţie.
De asemenea, Hitachi a lansat în urmă cu o lună un robot care poate ridica bunuri de două ori mai repede decât alţi roboţi folosiţi în prezent în depozite, deoarece braţele sale funcţionează independent.
Amazon.com foloseşte deja o armată de 15.000 de roboţi în mai multe depozite din SUA, însă aceştia au fost concepuţi mai mult pentru „muşchii” lor decât pentru inteligenţă.
Experiment: oamenii preferă şefii roboţi
Literatura şi filmele ştiinţifico-fantastice ne-au învăţat că situaţia nu este una favorabilă pentru omenire atunci când roboţii preiau controlul.
Însă un experiment realizat anul trecut de Massachusetts Institute of Technology s-a finalizat cu un rezultat surprinzător: angajaţii nu sunt deranjaţi de faptul că şeful lor este o maşinărie. Mai mult, aceştia preferă să primească ordine de la roboţi, mai degrabă decât de la alţi oameni, arată studiul citat de CNBC.
Planificarea este o problemă matematică dificilă, explică autorii studiului, şi nu este o abilitate naturală pentru mulţi oameni, în timp ce roboţii au fost prevăzuţi cu capacitatea de a realiza această funcţie în mod optim.
Poate fi un robot un şef bun? În această privinţa, părerile sunt împărţite.
Un manager robot este imparţial şi previzibil, ceea ce îl face un şef bun, consideră Daniel Barowy, care a creat software-ul Automan, notează BBC.
Pe de altă parte, Teresa Amabile, profesor la Harvard Business School, susţine că o atmosferă în care este în regulă să faci greşeli este una dintre condiţiile esenţiale pentru ca angajaţii să fie mai productivi şi mai fericiţi. Însă aceasta este dificil de obţinut în prezenţa unei maşinării rigide.