7 ani de la 7 aprilie. Ne-am întors de unde am plecat. Comuniștii sunt încă la putere

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

7 aprilie 2009. Împușcături în centrul Chișinăului. Teroarea, frica începea să-și facă simțită prezența. Clădirile cele mai importante ale Republicii Moldova sunt devastate și fumegă. După o zi în care protestatarii s-au bătut cu forțele de ordine, după o zi în care unii au luat cu asalt Parlamentul, Președinția, vine noaptea. O noapte grea, neagră, o pată tristă din istoria acestui spațiu românesc. În următoarele ore vom avea cetățeni schingiuți, cetățeni omorâți de un regim ajuns la apogeul crimelor sale.

În acești 7 ani câți s-au scurs de la acel 7 aprilie de pomină, au apărut multe teorii care tratează evenimentele în multe feluri. Multe vorbesc despre o conspirație care a dus la escaladarea protestelor paşnice și la apariția violențelor. Teoriile conspiraționiste sunt sexy. Este al naibii de tare să dai verdicte și să te bați cu cărămida în piept că știi cine stă în spatele violențelor din 7 aprilie 2009. Știi pe naiba. Doar vorbe. Dacă am avea o justiție normală, procurori normali, ci nu cârpe ale politicienilor, umpleam demult pușcăriile. Dar nu avem și totul este la stadiul de vorbe. Cine este de vină pentru schingiurea tinerilor? Au existat violuri asupra fetelor aduse de polițiști în comisariate? De ce nu stă la pușcărie Voronin sau fostul ministru de interne Papuc? De ce a fost lăsat să fugă polițistul Ion Perju? Ultimul, deși a fost condamnat la 10 ani de închisoare, s-a făcut nevăzut din sala de judecată cu puțin timp înainte să se anunțe verdictul. Nici acum nu este de găsit.

Dar dă-le naibii de teorii ale conspirației. Până la urmă știți ce este important? Faptul că niște cetățeni au ieșit să protesteze pașnic în PMAN. Niște cetățeni care s-au săturat de mizeria comunistă, de dictatorul Voronin, de clanul său care nu lăsau Moldova să respire. Ei au existat şi meritul lor este incontestabil. Cred că se vorbește prea puțin despre acești oameni care nu au furat, nu au distrus… Ei au fost sinceri și au sperat într-un stat mai bun. O Moldovioară în care să-ți poți crește copiii, din care să nu fugi. Ei au ieșit cu lumânări în stradă, în PMAN. Și nici prin cap să le treacă să dea foc la Parlament cu ele. Sărmanii oameni! Au plătit cu vârf și îndesat. În noaptea și ziua care a urmat milițienii lui Voronin i-au prins, i-au torturat, i-au bătut. Pentru acest fapte abominabile nu a plătit nimeni.

Sorți distruse, vieți năruite într-o singură zi. Ziua de 7 aprilie. Și care este rezultatul? Ce am obținut? Vladimir Voronin este în continuare liderul PCRM, deputat în Parlament și are o durere puternică într-un loc de crimele regimului său. De fapt, regimul Voronin nu a dispărut. În cei 7 ani care ne despart de acel moment trist, regimul Voronin s-a transformat, s-a reîncarnat în regimul Plahotniuc. Fostul trezorier al clanului Voronin a preluat afacerile, regulile jocului și continuă să conducă Republica Moldova în aceeași manieră totalitară și dictatorială. Cetățenii moldoveni sunt şi mai săraci. Oamenii pleacă şi mai abitir din Moldovioară. Furturile din sistem, bănci, buget sunt gigantice. Voronin era un dictator, dar pe vremea lui nu se fura atât. Plahotniuc este un dictator oligarhic, care nu are nicio greață față de banii pe care îi face pe spatele moldovenilor săraci.

Pe scurt, au trecut 7 ani, iar Voronin s-a reîncarnat în Plahotniuc. PCRM s-a reîncarnat în PD. Iar NIT s-a reîncarnat în Publika TV. Altfel zis, ne-am întors de unde am plecat. Regimul este la fel de crud, inuman și rău intenționat. Aceste adevăruri nu o să le vedeți în presa de propagandă de la Chișinău. Iată încă un adevăr pe care nu o să-l citiți acolo: 7 aprilie se va repeta. Vom avea şi alte revolte sângeroase. Altfel se pare că nu se poate. Neocomuniștii lui Plahotniuc, succesorul lui Voronin, nu acceptă să plece altfel.

Vitalie Cojocari


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...