10 mii de militari ruși în Ucraina; Continuă ofensiva la Debalțevo

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Separatiștii proruși, susținuți de Moscova, continuă ofensiva asupra orașului Debalțevo, în pofida Acordului semnat joi, la Minsk, care prevede o încetare a focului începând cu 15 februarie.

Potrivit unui adjunct al ministrului ucrainean al Apărării, în prezent în zona Donbas se află în jur de 10 mii de militari ruși, o parte dintre aceștia continuând ofensiva asupra orașului Debalțevo, miza fiind controlul unei căi ferate strategice din zonă, scrie Unian.

Conform sursei citate, forțele proruse ar încerca să cucerească orașul până duminică, atunci când ar urma să intre în vigoare Acordul de la Minsk, care prevede încetarea focului.

De altfel, președintele rus, Vladimir Putin, a declarat ieri că militarii ucraineni „încercuiți” la Debalțevo ar trebuie să depună armele pentru ca regimul de încetare a focului convenit la Minsk să poată intra în vigoare

Citește și: Putin: Soldații ucraineni „încercuiți” la Debalțevo trebuie să depună armele

Totodată, ofensiva continuă și în alte zone din est, separatiștii, susținuți de militari ruși, încercând să ocupe cât mai multe teritorii până duminică.

„Inamicul continuă să-şi consolideze forţele în principalele zone unde se desfăşoară conflictul armat”, a declarat vineri Andrei Lîsenko, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene.

De asemenea, el a confirmat că, în ultimele 24 de ore, 11 persoane au fost ucise în estul separatist al Ucrainei, opt fiind soldaţi ucraineni şi trei civili,


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...