Zeci de cetățeni străini, neautorizați să intre în Republica Moldova

Zeci de cetățeni străini, neautorizați să intre în Republica Moldova

Pe parcursul ultimei săptămâni, 43 de cetăţeni străini, dar și 152 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova. Totodată, la un cetățean moldovean nu s-a permis intrarea în Federația Rusă, iar alți patru conaționali au fost deportați.

Conform informațiilor operative de la frontieră, în perioada 6 – 12 noiembrie 2017, la ”frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 119 evenimente, cu documentarea a 125 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova.

Astfel, au avut loc două treceri ilegale ale frontierei de stat, în timp ce 45 de persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere, iar nouă persoane au prezentat documente false și falsificate.

De asemenea, 45 de persoane au încălcat regulile de folosire a vinietelor, iar 12 cetăţeni străini au încălcat termenul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova.

Totodată, au fost înregistrate șase tentative de trafic ilicit de bunuri, patru contravenții cu privire la încălcarea regulilor de transport de pasageri și mărfuri, iar două persoane cercetate contravențional pentru abaterea de la regulamentul circulației rutiere.

Pe parcursul săptămânii trecute, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 278,368 traversări, dintre care un număr de 171,009 treceri ale cetățenilor Republicii Moldova, iar traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 73,461 traversări, fiind semnalat un număr mai mare de autovehicule înmatriculate în Republica Moldova – 38,552 traversări. Cele mai solicitate puncte de trecere au fost cele situate la frontieră cu România, în număr de 127,061 traversări persoane și 46,272 traversări mijloace ce transport.

0