Zece ruși, printre care și Alex Lesley, considerat un „guru sexual”, reținuți în Thailanda pentru un curs de antrenament sexual

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Poliția thailandeză a arestat luni un grup de zece ruși care desfășurau un curs de antrenament sexual pentru compatrioții lor în orașul Pattaya.

Poliția a declarat că printre cei arestați este cetățeanul rus Alex Lesley, un autoproclamat „guru sexual” originar din Belarus, care a ținut titlurile ziarelor anul trecut după informații că intenționa să candideze în alegerile prezidențiale din Rusia luna viitoare, relatează Agerpres, citând Reuters.

Lesley, al cărui nume real este Aleksandr Kirillov, potrivit poliţiei thailandeze, nu este însă înregistrat drept candidat prezidenţial la Comisia Electorală Centrală din Rusia.

Grupul va fi inculpat pentru muncă în Thailanda fără permis, dar nu și pentru desfășurarea cursului, potrivit poliției.

Unul dintre cei arestați va fi de asemenea sancționat pentru depășirea perioadei de valabilitate a vizei și alți trei inculpați pentru intrare ilegală în Thailanda fără pașapoarte, a declarat poliția, adăugând că grupul desfășura cursul pentru peste 40 de ruși, bărbați și femei, la un hotel din Pattaya.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...