Extinderea spre Est a Uniunii Europene a fost întotdeauna un joc de noroc. Pariul a fost dacă fostele ţări comuniste din Europa de Est şi Centrală ar putea avea aceeaşi tranziţie spre democraţie liberală, susţinută de respectul pentru statul de drept, pe care au avut-o statele din sudul Europei în anii ’80.
La urma urmei, un proiect european construit pe baza unor ţări care îşi pun la comun suveranitatea nu poate supravieţui dacă membrii săi nu împărtăşesc aceleaşi valori de bază, scrie analistul Simon Nixon într-un editorial publicat pe site-ul Wall Street Journal.
Cu toate acestea, recentele evoluţii au pus sub semnul întrebării înţelepciunea acestui pariu, iar România – care s-a alăturat UE în 2007 – a fost în ultima vreme în centrul atenţiei.
Oficialii de la Bucureşti neagă orice sugestie că încercarea de modificare a Codurilor Penale prin ordonanţa 13 – care a declanşat cele mai mari proteste de la înlăturarea dictaturii comuniste încoace – a fost o încălcare a valorilor europene.
Guvernul insistă că OUG 13 a vrut, de fapt, să pună legislaţia privind abuzul în serviciu în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.
Însă puţini din interiorul sau din afara României cred asta, scrie comentatorul politic. Implementarea deciziilor CCR este vitală: neclaritatea din prezent în ceea ce priveşte abuzul în serviciu paralizează luarea unor hotărâri la nivel de Guvern, iar asta afectează investiţiile.
Scopul ascuns al Guvernului
Dar atât modul în care ordonanţa a fost adoptată – la orele serii, fără consultare şi fără avizele necesare, cât şi conţinutul ei – care a mers mult mai departe decât ceruse CCR, i-au convins pe mulţi că adevăratul scop al Guvernului era să îi scape de răspunderea în faţa Justiţiei pe unii lideri ai PSD, printre care Liviu Dragnea, care riscă să meargă la închisoare pentru abuz în serviciu.
Sub presiunea străzii şi a Uniunii Europene, Guvernul de la Bucureşti a renunţat la planurile sale, ceea ce a dus la diminuarea crizei.
Au fost evenimentele din ultimele săptămâni doar o denivelare în drumul transformării României? Sau a fost o bifurcaţie?, se întreabă Nixon în editorialul său.
Cei mai optimişti argumentează că amploarea protestelor e o dovadă a faptului că politica românească s-a maturizat şi că societatea civilă este puternică şi bine organizată.
Se pare că însuşi Guvernul a fost luat prin surprindere de cât de puternică este dorinţa oamenilor de a continua eforturile anticorupţie.
Corupţia rămâne o problemă serioasă. Însă Direcţia Naţională Anticorupţie a avut rezultate impresionante şi a trimis la închisoare foşti premieri, oficiali, politicieni şi oameni de afaceri.
Mai mult, România pare pregătită pentru o lungă perioadă de stabilitate politică şi economică, ceea ce ar trebui să îi liniştească pe investitori şi să contribuie la transformarea ţării, susţine editorialistul Wall Street Journal.
Autoritatea Guvernului a avut, cu siguranţă, de suferit, însă tot se bucură de susţinerea majorităţii, ceea ce ar trebui să îi permită să îşi ducă la bun sfârşit mandatul de patru ani. De asemenea, Executivul actual a moştenit şi o situaţie macroeconomică bună.
Trei riscuri pentru România
Chiar şi aşa, există trei motive pentru care o schimbare de direcţie nu poate fi exclusă.
În primul rând, puţini se îndoiesc că PSD, care îşi are originile în Partidul Comunist, nu va încerca din nou să îşi scape liderii acuzaţi de corupţie de procese. Până la urmă, aceasta a fost a treia încercare din 2012 până acum.
De asemenea, criticii sunt îngrijoraţi şi de folosirea ştirilor false de către posturile care susţin Guvernul pentru a hărţui partidele din Opoziţie şi pe protestatari, spunând că acest fenomen este o dovadă a faptului că vechile obiceiuri politice mor greu.
În al doilea rând, stabilitatea economică nu poate fi luată de bună. Guvernul pune în aplicare un program populist, cu creşteri substanţiale în sectorul public şi cu reduceri de impozite. Astfel de măsuri sunt de înţeles, însă estimările Executivului se bazează masiv pe o absorbţie rapidă de fonduri europene, despre care criticii spun că e prea optimistă bazat pe experienţa de până acum.
Mai mult decât atât, Guvernul a tăiat investiţii şi din zona de infrastructură. „În mod incredibil, încă nu există o autostradă care să lege Bucureştiul de graniţa României cu Europa de Vest”, subliniază autorul articolului.
Al treilea risc în ceea ce priveşte transformarea României este extern. Eforturile României să îşi „europenizeze” economia şi societatea fac parte dintr-un proiect vechi de aproape 150 de ani, când România şi-a câştigat independenţa faţă de Imperiul Otoman.
Este un proiect care s-a bazat pe o puternică asistenţă externă şi a fost motivat parţial de o teamă viscerală faţă de Rusia, născută din experienţa brutală a dominaţiei ruseşti.
Există un consens în Romania că o implozie a UE ar fi un dezastru pentru ţară, care ar fi privată de cea mai puternică sursă de asistenţă externă şi ar fi din nou vulnerabilă în faţa presiunilor Rusiei.
Totuşi, nimic nu ar alimenta mai mult flăcările euroscepticismului în UE decât un asalt continuu al României împotriva valorilor europene, conchide editorialistul Wall Street Journal.