„Vrem să rămâneți”, le dă asigurări Theresa May cetățenilor UE din Marea Britanie, cerând însă reciprocitat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Prim-ministrul britanic Theresa May a declarat luni, în parlamentul de la Londra, că,,niciunui cetățean al Uniunii Europene care trăiește legal în prezent în Regatul Unit nu i se va cere să părăsească” țara după Brexit, asigurându-i pe aceștia că,,vrem să rămâneți”, transmit AFP și BBC News.

,,Știu că există o neliniște legată de ceea ce li se va întâmpla cetățenilor europeni. Dar astăzi țin să calmez aceste neliniști. Vreau să îi asigur pe deplin pe oameni că, în baza acestor planuri, niciunui cetățean UE aflat în prezent în mod legal în Marea Britanie nu i se va cere să plece în momentul în care Marea Britanie va ieși din UE. Vrem ca voi să rămâneți’, a declarat Theresa May, prezentându-și proiectul referitor la statutul imigranților din celelalte state ale Uniunii.

Rezolvarea acestei probleme face parte dintre dosarele prioritare ale UE în cadrul negocierilor referitoare la Brexit, lansate oficial în urmă cu o săptămână.

Celor 3,2 milioane de persoane aflate în această situație, Theresa May le-a dat asigurări că sunt,,parte integrantă a țesutului economic și cultural” al Marii Britanii.

Ea a subliniat însă că orice acord cu privire la statutul lor legal și drepturile viitoare trebuie să fie reciproc și să ofere de asemenea certitudine celor 1,2 milioane de britanici care trăiesc pe continent pentru perioada post-Brexit, adică după martie 2019.

Un document de 15 pagini privind detaliile ofertei guvernului britanic pentru cetățenii UE instalați în Regatul Unit a fost dat publicității în timpul intervenției Theresei May în fața deputaților.

Conform proiectului guvernului, cetățenii europeni îți vor păstra drepturile actuale până la data ieșirii Marii Britanii din UE, după care vor trebui să solicite obținerea unui nou statut.

Guvernul face distincție între persoanele aflate de cel puțin cinci ani în Marea Britanie — termenul limită urmând a fi precizat — și restul.

În primul caz, cetățenii UE vor putea cere statut de rezident permanent și își vor putea aduce soțul/soția și copiii, urmând să dispună apoi de aceleași drepturi ca un britanic în ce privește, de pildă, accesul la un loc de muncă, pensii, prestații sociale sau la servicii de sănătate.

Ceilalți vor trebui să treacă printr-un statut de rezident temporar, ale cărui detalii nu au fost precizate.

Data limită urmează să fie cuprinsă între lansarea oficială a procedurilor de divorț (martie 2017) și ieșirea efectivă a țării din UE (teoretic, martie 2019).

Documentul precizează că aceste reguli nu li se vor aplica persoanelor care sunt găsite vinovate de infracțiuni grave sau repetate, ori sunt considerate ,,o amenințare pentru Regatul Unit”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...