Vladimir Putin își desfășoară strategia eurasiatică

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Într-un decor și o ambianță foarte ”neosovietică”, președinții rus, kazah și belarus au semnat joi, la Astana, capitala Kazahstanului, acordul privind crearea Uniunii Eurasiatice, un spațiu de liber-schimb economic ce se dorește a fi contraponderea estică a Uniunii Europene (UE), considerată de mulți la Moscova drept o uniune decadentă și care pe viitor se va destrăma, notează cotidianul francez Le Figaro.

Alături de un Lukașenko posac — președintele autocrat al Belarus — și de Nursultan Nazarbaev, omologul său din Kazahstan, Vladimir Putin a apărut ca tutore al acestui proiect de integrare, care încearcă să semene cu modelul adesea citat al defunctei Uniuni Sovietice. ‘Vom crea un centru de dezvoltare economică puternic și atractiv, o piață regională importantă, ce va reuni 170 de milioane de persoane’, a declarat liderul de la Kremlin. Armenia, în iunie, apoi Kârgâzstan, în lunile viitoare, ar urma să se ralieze noii structuri.

”Spre deosebire de UE, care depinde de Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și de Washington, Uniunea Eurasiatică este o structură suverană care va lua singură deciziile”, își exprimă convingerea Vladimir Lepehin, directorul Institutului Asociației Economice Eurasiatice, un nou club de discuții afiliat Kremlinului.

Însă, în spatele unității de fațadă, gândurile ascunse ale fiecăruia dintre membrii noului trio sunt vizibile, constată Le Figaro. Vladimir Putin a fost nevoit să-și ascundă dezamăgirea de a nu vedea Ucraina, țară-cheie cu 45 de milioane de locuitori, aderând la proiectul său. Atenționați de anexarea rusă a Crimeii, Aleksandr Lukașenko și Nursultan Nazarbaev sunt precauți față de ambițiile imperialiste ale Moscovei.

În ajunul ceremoniei de semnare a acordului, acesta dintâi l-a felicitat pe noul președinte ucrainean, Petro Poroșenko, pledând în mai multe reprize în favoarea ”unității” țării. Versatil, liderul de la Minsk a îndemnat, a doua zi, la crearea, pe baza acordului de la Astana, a unei ”uniuni politice, umanitare și militare”.

”Lukașenko acționează ca un adevărat tactician, pentru a obține concesii din partea lui Putin. Acesta este stilul lui’, constată Vladimir Lepehin. Republica Belarus rafinează petrolul rus, pe care îl re-exportă apoi către vecinul său estic, plătind taxe de export, o piedică în calea câștigării unei sume de circa 4 miliarde de dolari, pe care Minskul speră să le recupereze după semnarea acordului.

La rândul său, Kazahstanul lui Nazarbaev, foarte bogat în petrol, urmărește un singur obiectiv: accesul la oleoductele rusești, pentru a putea ajunge la clienți, în special europeni, și a-și reduce dependența față de China. De altfel, această țară din Asia Centrală numără circa 3,7 milioane de etnici ruși, în regiunile sale de nord, ce se învecinează cu Rusia, descendenți în mare parte ai unor familii ruse deportate de Stalin în anii 1940. Foarte activă în momentul anexării Crimeii, retorica Moscovei privind ”ajutorul acordat poporului rus” a alarmat foarte tare elita politică din Kazahstan.

Joi, Nazarbaev a amintit, spre deosebire de omologul său belarus, că Uniunea era una ”economică și nu viza suveranitatea statelor membre”.

Extrem de aluziv, documentul acordului enumeră în special măsurile comerciale protecționiste pe care le-ar putea lua Uniunea Eurasiatică. El evocă, pentru orizontul lui 2025, crearea unei politici monetare, financiare și de concurență unică, însă nu prevede adoptarea unei valute comune și cu atât mai puțin înființarea, ca la Bruxelles, a unor instituții ad-hoc, precizează Le Figaro.

”Pe hârtie, această uniune este foarte promițătoare, însă având în fruntea ei trei lideri autoritari, lucrurile nu vor putea funcționa bine”, este de părere Igor Iurghens, președintele Institutului pentru Dezvoltare Modernă din Moscova. Rămâne de sperat, adaugă acest expert, ca după aderarea unor noi state membre, printre care Armenia, în conflict cu Azerbaidjanul, Moscova să adopte o atitudine moderatoare și tactica ”soft power”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...