Viktor Orban vrea o armată comună europeană

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă, la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că Europa are nevoie de o armată comună, „nu doar de formă, ci şi de fond”, pentru întărirea siguranţei şi stabilităţii în zonă, după Brexit şi creşterea migraţiei dinspre Africa şi Asia, relatează News.ro.

Premierul ungar spune că NATO joacă un rol foarte important în regiune, fiind capabil să garanteze pacea în Europa, însă consideră că este nevoie şi de o armată comună europeană pentru întărirea stabilităţii şi siguranţei.

„În continuare NATO este un lucru de care avem nevoie şi trebuie să fim membri activi în NATO, este clar. Marea Britanie sau Regatul Unit, a cincea economie de importanţă globală, o forţă şi o putere nucleară, a ieşit din structurile europene, deci eu cred că din acest motiv trebuie să ne gândim foarte serios la crearea unei armate comune în spaţiul comunitar şi avem nevoie de o armată adevărată, unde să avem un singur limbaj comun, în care se dau instrucţiuni într-o singură limbă, să se înţeleagă toată lumea, să nu fie doar o armată de formă, ci să aibă şi fond acea structură militară comună europeană, de care zic eu că avem nevoie”, a spus Viktor Orban.

El a adăugat că statele membre UE trebuie să se gândească la modalitatea prin care vor modifica bugetele lor, astfel încât să aloce fonduri mai mari în domeniul militar.

„E clar că trebuie să ne gândim serios la schimbarea mentalităţii noastre, avem nevoie de dezvoltare şi de cercetare în domeniul militar, avem nevoie de sporirea cheltuielilor în toate statele membre, toţi împreună trebuie să facem acest lucru şi să dea domnul să nu fie nevoie, într-o situaţie reală, de utilizarea acestei forţe comune”, a spus Viktor Orban.

În opinia premierului ungar, statele de la Visegrad – Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria – ar putea constitui o forţă militară comună.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...