(VIDEO) Vladimir Putin își trimite opozanții în lagăre de muncă; Liderul de stânga Serghei Udalţov, condamnat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Liderul Frontului de Stânga din Federația Rusă, Serghei Udalţov, și apropiatul său, Leonid Razvozjaev, au fost condamnați la câte patru ani şi jumătate de închisoare. Opozanții președintelui rus, Vladimir Putin, își vor ispăși pedeapsa într-un lagăr de muncă.

Cei doi au fost găsiți vinovați pentru organizarea unor „tulburări în masă” în cadrul manifestaţiilor anti-Putin care au avut loc la 6 mai 2012.

Procurorii au cerut un spor de pedeapsă de 8 ani pentru fiecare și 150 de mii de ruble rusești amendă de la Razvozjaev, pentru trecere ilegală a graniței.

Udalţov și Razvozjaev au fost acuzați de organizarea unor „tulburări masive”, însoțite de violență, pogromuri, incendieri și distrugerei în masă, scrie Reuters.

La 6 mai 2012, cu o zi înainte de învestirea lui Vladimir Putin la Kremlin, o manifestaţie a opoziţiei, la Moscova, a degenerat în ciocniri cu poliţia, soldându-se cu zeci de răniţi în rândurile forţelor de ordine şi manifestanţilor.

Anchetările celor doi bărbaţi, dar şi a unui al treilea suspect, Konstantin Lebedeev, au fost lansate abia în octombrie 2012, după ce NTV, un post de televiziune favorabil Kremlinului, a difuzat un film în care se afirma, în baza unor imagini filmate cu camera ascunsă şi a căror origine nu este cunoscută, că opozanţi, printre care şi Udalţov, se pregăteau de înlăturarea de la putere a Guvernului prin forţă.

La rândul său, Lebedev a fost condamnat în aprilie 2013 la doi ani şi jumătate de lagăr de muncă pentru manifestaţia din 6 mai, după ce şi-a recunoscut vina.

Serghei Udalţov, în vârstă de 37 de ani, se afla, din februarie anul trecut, în arest la domiciliu.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...