(VIDEO) Vladimir Putin, dat în judecată; Ce riscă acesta

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Aleksei Navalnîi, unul dintre liderii opoziţiei ruse, l-a acționat în judecată pe președintele rus Vladimir Putin, într-un caz privind conflictul de interese.

Politicianul rus de opoziție a depus joi o plângere administrativă în care îl acuză pe Putin de faptul că a încălcat legea federală „cu privire la combaterea corupției”, atunci când a alocat fonduri din partea statului unei firme care ar aparține ginerelui său. În acest fel, Navalnîi spune că Putin s-a aflat în conflic de interese.

Potrivit unui investigații documentate de opozantului rus, Chiril Șamalov, căsătorit cu fiica liderului de la Kremlin, Katerina Tihonova, ar fi primit din partea statului 1,75 miliarde de dolari la sfârșitul anului trecut.

Reuters scria anterior că Șamalov este membru în consiliul de administrație al companiei petrochimice SIBUR. Astfel, potrivit lui Navalnîi, în luna octombrie 2015, Putin a semnat o dispoziție privind acordarea unei sume de 1,75 miliarde de dolari americani din Fondul Bunăstării Naționale firmei gestionate de ginerele său.

„În linii mari, în această situație, Putin este obligat să spună: «Vreau să ofer bani pentru SIBUR, dar ginerele meu este acționar al acestei companii, iată de ce vă anunț, dragi cetățeni ai Rusiei, despre coflictul de interese, îl las pe Medvedev (premierul rus – n.r.) să semneze dispoziția»”, explică Navalnîi ironic ce înseamnă conflict de interese.6b5c495cf470473a81ab91ee4e5c9c0b


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...