(VIDEO) Un bărbat și o femeie din Chişinău, reținuți pentru proxenetism

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Activitatea criminală a unui grup de persoane specializat în exploatare a modelelor video-chat în spațiul virtual a fost contracarată de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale împreună cu colaboratorii Centrului pentru combaterea traficului de persoane.

Astfel, în urma acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor speciale de investigații întreprinse pe caz, a fost reținut organizatorul – un bărbat de 31 de ani şi complicele acestuia – o tânără de 26 ani.

Activitatea criminală era desfăşurată într-un apartament din mun. Chişinău, special amenajat, în care erau desfășurate conferințe video și show-uri sexuale, cu implicarea a 7 tinere cu vârsta de 18-23 de ani, originare din diferite regiuni ale ţării.

Pentru a beneficia de serviciile prestate, clienții transferau banii pe contul deschis pe numele organizatorului, care obținea un venit considerabil, valoarea exactă a căruia se stabileşte.

În cadrul perchezițiilor a fost ridicată tehnică computerizată utilizată de către infractori la comiterea faptelor criminale, carduri de extragere a banilor și alte obiecte ce confirmă vinovăția acestora.

În prezent învinuiţii sunt în stare de arest. În caz de condamnare, învinuiţii riscă o pedeapsă sub forma de înhisoare pe un termen de până la 7 ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...