(VIDEO) TOP 10 filme pe care să le vezi de sărbătorile de iarnă

(VIDEO) TOP 10 filme pe care să le vezi de sărbătorile de iarnă

Sărbătorile de iarnă sunt în toi, iar în această perioadă, în Republica Moldova ne vom bucura de zile libere mai multe ca niciodată, așa că, pe lângă mesele îmbelșugate de sărbători, ar fi bine să avem pregătită și o listă cu filme bune, potrivite acestei perioade.

Mai jos vă propunem o listă cu 10 filme pe care, pe lângă deja celebra serie „Singur Acasă”, ar trebui să le vedeți de sărbători.

10. Elf

Nu toţi piticii lui Moş Crăciun sunt pitici…

Este cazul lui Buddy, un copil de la orfelinat care se strecoară în sacul plin de jucării al lui Moş Crăciun şi se trezeşte din întâmplare la Polul Nord! “Cariera” de spiriduş nu i se potriveşte întru totul deorece el creşte de trei ori mai mare decât un spiriduş normal, ajungând astfel precum Gulliver în Ţara Piticilor.
Atunci când îşi dă seama că nu se poate adapta în lumea spiriduşilor, Buddy hotărăşte să plece la New York pentru a-şi găsi adevărata familie şi să readucă sărbătoarea Crăciunului în conştiinţa celor ce nu vor să mai creadă în existenţa Moşului.

9. Noel (2004)

O distribuţie de primă mână îşi uneşte eforturile pentru această colecţie de poveşti intersectate, avându-i în centru pe câţiva newyorkezi singuratici care se trezesc că au nevoie unul de altul, chiar de ajunul Crăciunului.

Susan Sarandon o interpretează pe Rose, o văduvă care petrece prea mult timp la patul de spital al mamei sale cu Alzheimer. Robin Williams e un tip misterios care, mai târziu, o împiedică să sara în East River. Între timp, Nina (Penelope Cruz) e sătulă de crizele violente de gelozie ale iubitului său poliţist, Mike (Paul Walker) şi rupe logodna. Un chelner obsesiv şi cam bătrâior e convins că Mike e reîncarnarea soţiei sale moarte, în timp ce în altă poveste, un tânăr tulburat (Marcus Thomas) încearcă să-şi fractureze mâna ca să poată participa la petrecerea de Crăciun de la spitalul de urgenţe.

8. A Christmas Story (varianta 1983)

Ralphie, un băiețel de 9 ani, care visează să aibă o armă Red Rider BB și încearcă sa îi convingă pe toți că acesta este cadoul perfect. Dar în încercarea lui se confruntă cu refuzul părinților, al învățătorului și chiar al lui Moș Crăciun însuși. Crăciunul se apropie și Ralphie îl vizitează pe Moș la magazinul universal sperând să obțină cadoul dorit. Oare va primi acest cadou de Crăciun?

7. A Christmas Carol (2009)

O poveste de Charles Dickens despre un bătrân avar care trebuie să întâlnească fantomele Crăciunului trecut, Prezentului şi Viitorului apropiat, pentru a-l ajuta să reînvie bunătatea din inima lui rece.
Fantomele îi amintesc faptul că s-a obişnuit să fie un om morocănos, dar şi consecinţele refuzului de a se strădui să devină un om mai bun. În apropierea Crăciunului, cea mai veselă zi a anului, Scrooge îşi dă seama de contrastele personalităţii sale.

6. The Holiday (2006)

Două femei, Amanda (Cameron Diaz) și Iris (Kate Winslet), plictisite de viața lor, se întâlnesc pe internet și decid sa facă schimb de case pentru Sărbători. Cum una locuiește în Statele Unite, iar cealaltă în Anglia, schimbarea e suficientă ca să le dea viețile peste cap. Li cum Nancy Meyers rămâne Nancy Meyer, Amanda și Iris întâlnesc fiecare un bărbat, în această poveste plină de optimism. Rolurile celor doi pretendenți sunt interpretate de Jude Law și Jack Black.

5. Joyeux Noel (2005)

Nominalizat la premiile Oscar pentru cea mai bună producţie străină a anului, filmul se petrece în timpul Primului Război Mondial. În ajunul Crăciunului, militarii renunţă la arme pentru o seară, iar germanii, francezii şi scoţienii fraternizează şi ajung să cunoască oamenii care trăiesc de cealaltă baricadă a frontului de război. Drama, în care joacă Diane Kruger şi Guillaume Canet, transmite o adevărată lecţie de umanitate.

4. Bad Santa (2003)

„Bad Santa” este povestea a doi escroci care pleacă într-o excursie prin magazine îmbrăcați ca Moș Craciun și elful sau. Însă răspândirea fericirii nu este motivul lor, cei doi plănuiesc să jefuiască fiecare instituție prin care trec, plan ce devine complicat când întâlnesc un copil de 8 ani ce îi învață adevărata semnificație a Crăciunului.

3. It’s a Wonderful Life, (1946)

Probabil cel mai emoţionant film de Crăciun, producţia din 1946 regizată de Frank Zappa beneficiază de personaje autentice, de o poveste magică şi de interpretarea minunată a cunoscutului actor James Stewart. Toate acestea şi un mesaj puternic fac din “It’s a Wonderful Life” filmul perfect pe care să îl urmăreşti de Crăciun alături de familie. În plus, în 1998 a fost votat pe locul 11 în lista Institutului American de Film a celor mai bune 100 de producţii . Este considerat unul dintre filmele favorite din toate timpurile, fiind votat astfel atât de către public, cât şi de către criticii de film.

2. The Polar Express (2004)

Eroul nostru nu crede în Moș Crăciun și nici în miracole. Dar în ajunul Crăciunului un lucru extraordinar se întâmplă. La ușa casei sale apare un tren – „Polar Express”, iar conductorul (voce tot Tom Hanks) îl invită înăuntru. Aventura care va începe, va întrece orice imaginație.

1. Love Actually (2003)

Este unul dintre filmele cele mai apreciate pe IMDB, lansate special pentru Crăciun. Cu o distribuție de excepție, prezintă istoriile de viață ale unor oameni care aparent nu au nicio legătură între ei, dar care sunt toți uniți de dragoste și magia Crăciunului.

0