(VIDEO) Valeriu Ghilețchi: „Nu se știe dacă în această Legislatură vom avea majoritate constituțională pentru introducerea limbii române în Constituție”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

„Nu se știe dacă în această Legislatură vom avea majoritate constituțională pentru a modifica articolului 13 din Constituție”, prin înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română”. Declarația aparține fostului deputat liberal democrat, actual deputat PPEM, Valeriu Ghilețchi.

Întrebat în cadrul unei conferințe de presă dacă PPEM va renunța la proiectul de lege privind modificarea Codului Penal astfel încât președintele să fie tras la răspundere penală în cazul încălcării Constituției, în contextul deciziei de marți a Curții Constituționale, când a fost instituită procedura de „suspendare temporară” a președintelui, Ghilețchi a declarat că deputații vor merge până la sfârșit cu acestă inițiativă. În context, însă, acesta a făcut referire și la proiectul de modificare a articolului 13 din Constituție”, prin înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română”.

„Curtea Constituțională a decis că limba oficială în Republica Moldova este limba română. Recent am înregistrare un proiect de modificare a Constituției, am semnat acel proiect de lege, nu toți deputații împărtășesc acest lucru și nu știm dacă în această Legislatură vom avea majoritate constituțională să modificăm art. 13 din Constituție”, a spus Ghilețchi.

Săptămâna trecută, deputații Partidului Liberal Democrat din Moldova au anunțat că merg la Curtea Constituțională, cerând modificarea articolului 13 din Constituție prin înlocuirea sintagmei „limba moldovenească, funcționând pe baza grafiei latine” cu sintagma „limba română”. În acest sens a fost elaborat un proiect de lege care a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi remis Curții. Mai exact, pe document și-au pus semnătura 34 de deputați.

În nota informativă a proiectului se precizează că temei pentru elaborarea acestuia a servit Hotărârea Curții Constituționale nr. 36 din 5 decembrie 2013, care a statuat că „în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează”. Astfel, pentru restabilirea adevărului istoric este absolut întemeiată inițiativa de revizuire a prevederilor constituționale prin înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română”.

Proiectul de lege elaborat de deputații liberal-democrați vine să restabilească consecvența și forța juridică a prevederilor Constituționale prin excluderea posibilității producerii unor confuzii referitoare la limba oficială a statului Republica Moldova.

Fracțiunea parlamentară a PLDM face apel către toate fracțiunile din legislativ să semneze acest proiect de lege pentru a fi remis Curții Constituționale spre avizare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...