(VIDEO) Șoferii sunt avertizați să fie echipați corespunzător de drum

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Echipele de salvatori din sudul și centrul țării și în ultimile 24 de ore au intervenit la deblocarea a peste 20 unități de transport. Acestea au rămas în dificultate în unele localități din raioanele Orhei, Cahul, Dubăsari, Anenii Noi, Basarabeasca, Rezina și municipiul Chișinău.

În raionul Orhei există nouă localități, spre și dinspre care se circulă cu dificultate din cauza condițiilor meteorologice dificile: Berezoci, Bulăiești, Mîrzaci, Mîrzești, Jora de Sus, Jora de Mijloc, Jora de Jos, Pohribeni și Hîjdeni. Astfel de dificultăți există și în cinci sate din raionul Cahul: Rumeanțev, Iujnoe, Badicul Moldovenesc, Slobozia Mare și Vulcănești. La lucrările de prevenire şi lichidare a consecinţelor situaţiilor excepţionale în republică au fost antrenate 44 autospeciale cu 256 salvatori şi pompieri. La cele 8 puncte de reabilitare instalate de către Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale au fost adăpostiți de frig 942 oameni.

Pentru dezăpezirea şi aplicarea materialului antiderapant pe partea carosabilă au fost implicate 358 unităţi de tehnică şi 715 persoane din cadrul Administraţiei de Stat a Drumurilor. În urma condiţiilor meteo nefavorabile rămîn deconectate parţial de la energia electrică 14 localităţi din 5 raioane: Căușeni, Ștefan Vodă, Leova, Vulcănești și municipiul Chișinău.

Salvatorii amintesc șoferilor să fie prudenți în condițiile respective de afară și neapărat să aibă în portbagaj nisip și lopată. Cetățenii care pornesc la drum să fie pregătiți cu haine și băuturi calde. Conducătorii auto care se pomenesc blocați pe trasee sînt rugați să nu folosească în exces sistemul de încălzire, pentru a evita intoxicațiile cu oxid de carbon. În cazuri de urgență, apelați prompt numărul de telefon 901.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...